Trei persoane învinuite de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că au fraudat Compania Naţională (CN) CFR şi au încasat nejustificat importante sume de bani au fost achitate, ieri, de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti (CAB). Magistraţii spun că faptele de care au fost acuzaţi Mihai Bătrânu, Gabriel Preda şi Chiriac Ţonea nu există. În plus, în cazul unui alt inculpat, Dănuţ Feraru, judecătorii au decis încetarea procesului, din acelaşi motiv. “Se constată că, în prezenta cauză, CNCFR nu are prejudiciu. Instanţa dispune ridicarea măsurilor asigurătorii aplicate asupra bunurilor mobile şi imobile ale fiecăruia dintre inculpaţii Bătrânu Mihai, Preda Gabriel, Chiriac Ţonea şi Feraru Dănuţ”, se mai arată în decizia luată de CAB. Sentinţa este definitivă. Amintim că prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, i-a găsit vinovaţi pe cei trei şi i-a condamnat, în noiembrie 2011, la pedepse cu executare. Mihai Bătrânu a primit şase ani de închisoare, iar Gabriel Preda - cinci ani, ambii pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi pentru spălare de bani, Chiriac Ţonea - patru ani de detenţie pentru spălare de bani şi Dănuţ Feraru - trei ani de puşcărie pentru fals intelectual şi favorizarea infractorului. Prin aceeaşi decizie, Tribunalul Bucureşti a dispus să fie pus sechestru asupra bunurilor celor patru inculpaţi, până la suma de 12.756.757,52 de lei - prejudiciul CNCFR.
CIRCUITUL BANILOR În noiembrie 2008, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe cei patru bărbaţi, pe care i-au acuzat că s-au folosit de anumite firme pentru a frauda CNCFR. În urma afacerii, ei ar fi încasat nejustificat peste 12 milioane de lei, în acest sistem implicându-se şi fostul şef al companiei, Mihai Necolaiciuc. Conform DNA, în perioada 2003-2004, Bătrânu şi Preda s-ar fi folosit de firma-fantomă SC Solosim pentru a participa formal la o aşa-zisă procedură de licitaţie la Bursa Română de Mărfuri. Drept consecinţă, CNCFR a achiziţionat de la această societate 100 de tone de soluţie de ignifugare necorespunzătoare calitativ. Mihai Bătrânu şi Gabriel Preda au fost acuzaţi că, ulterior, ar fi redistribuit, fără justificare economică, suma de 14,9 milioane de lei, încasată de la autoritatea contractantă. Conform anchetatorilor, banii încasaţi ar fi fost destinaţi unor cheltuieli personale ale celor patru inculpaţi sau ale apropiaţilor acestora. La rândul lui, Chiriac Ţonea a fost acuzat că şi-ar fi pus la dispoziţie firma, SC DIP GIP IND SA, pentru a fi inclusă într-un lanţ de furnizare fictiv. Apoi, fără a avea documentele justificative şi în lipsa unei relaţii comerciale cu SC Solosim SRL, el ar fi primit de la această firmă suma de 12.123.400 de lei, pe care ar fi ridicat-o în numerar aproape în întregime, fără justificare economică.
FACTURI FICTIVE Feraru a fost acuzat de procurori că, acţionând în numele unei societăţi comerciale radiate, în înţelegere cu ceilalţi inculpaţi, ar fi întocmit facturi fictive în încercarea de a crea un lanţ de furnizare scriptic a mărfii, în condiţiile în care societăţile comerciale respective nu au achiziţionat şi nu au furnizat în realitate niciun fel de mărfuri. Prin această activitate, spun procurorii, Feraru ar fi încercat „să le asigure celorlalţi inculpaţi folosul infracţiunii şi să zădărnicească urmărirea penală”.