Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea susţine că reprezentanţii PDL au falsificat semnăturile unor parlamentari PSD în condica de la Parlament. “Condica de prezenţă se semnează de către colegii noştri pentru că o parte din ei s-au văzut semnaţi fără să fi fost acolo. De ce au făcut acest lucru cei de la PDL? Pentru a avea cvorum de şedinţă. Am cerut colegilor să meargă până la capăt şi să afle cine a semnat în locul lor. Sunt suficiente camere pentru a vedea cine a semnat pentru ei”, a declarat Valeriu Zgonea. El a precizat că greva USL “e cea mai dură metodă prin care vrem să arătăm românilor, cât şi celor din Europa, că acesta nu e un regim democratic”. “Greva noastră parlamentară e mult mai iefină decât nenorocirea pe care o face Puterea Românei. 71 de parlamentari ai PDL au lipsit de la votul final, motiv pentru care nu au avut cvorum. În timp ce tu te duci la muncă în fiecare zi, ei, cei care trebuie să susţină Guvernul acesta nu vin la muncă. Oare câţi bani cheltuim cu aceşti băieţi care sunt obligaţi să vină la muncă şi să susţină Guvernul?”, a întrebat, retoric, Zgonea.