Acuzațiile din dosarul „Elicopterul“, contrazise de martori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acuzațiile din dosarul „Elicopterul“, contrazise de martori

Justiție 13 Iulie 2016 / 18:00 779 accesări

Fostul președinte CJC Nicușor Constantinescu a declarat că se numără printre deținuții care au protestat împotriva condițiilor precare din penitenciar

Fostul președinte CJC Nicușor Constantinescu a declarat că se numără printre deținuții care au protestat împotriva condițiilor precare din penitenciar

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța (CJC) Nicușor Constantinescu s-a aflat, miercuri, 13 iulie, în fața judecătorilor Tribunalului Constanța, unde a fost programat un nou termen în dosarul în care este acuzat de atribuirea contractului de utilizare și întreținere a elicopterului SMURD prăbușit în lacul Siutghiol. Fiind încarcerat de două luni în Penitenciarul Poarta Albă, unde ispășește o pedeapsă de cinci ani de închisoare într-un alt dosar, Constantinescu a fost adus la instanță cu o ambulanță fără echipament și personal medical. În momentul în care a ajuns la Tribunal, Constantinescu a declarat că se numără printre deținuții care au protestat împotriva condițiilor din penitenciar. „Stăm câte 30 de persoane în cameră, iar asistența medicală este precară”, a spus Constantinescu.

MEDICII AU RECOMANDAT SĂ FIE DUS LA SPITAL

La începutul procesului, fostul președinte CJC a cerut să fie consultat de medici, acuzând dureri puternice de cap și o stare generală proastă. Solicitarea i-a fost acceptată, iar în scurt timp a sosit un echipaj SMURD. Medicii au recomandat ca Nicușor Constantinescu să fie dus la spital, însă el a refuzat, spunând că nu vrea să le dea ocazia procurorilor DNA să le facă dosare penale medicilor pentru favorizarea infractorului, așa cum s-a întâmplat în cazul cardiologilor Raluca-Irinel Parepa și Marius Țoringhibel. Fostul președinte CJC a rămas în sală la procesul de miercuri, în timpul căruia au fost audiați mai mulți martori, din rândul celor care s-au ocupat de operarea și întreținerea elicopterului SMURD care s-a prăbușit, la jumătatea lui decembrie 2014, în lacul Siutghiol. Cu toții au declarat că aparatul de zbor, achiziționat de CJC cu fonduri europene, a fost utilizat conform scopului pentru care a fost cumpărat și nu a fost folosit niciodată în scop comercial, demontând, astfel, acuzațiile procurorilor. Instanța va audia alți martori în 13 septembrie, când este programat un nou termen în acest dosar.



12