Christian Gigi Chiru, preşedinte al PDL Constanţa şi senator pe deasupra, cel care pretinde că ştie ce este de făcut şi cum, în judeţ şi în municipiu, pare că are mari probleme în a administra situaţia propriei familii. Fosta sa soţie, Mariana Chiru, care a apelat disperată la redacţia noastră, spune că viaţa alături de Gigi a fost tumultuoasă şi a devenit de nesuportat. Primul hop, prea mare pentru a fi trecut, s-a soldat cu un divorţ, în 1999. La vremea aceea, familia era formată din trei persoane: cuplul Gigi şi Mariana şi o fetiţă, Roxana, care avea 11 ani. La doar trei luni după divorţ, s-au împăcat şi au continuat să trăiască în cuplu, dar fără acte. În 2000, în familie a apărut şi Marius. În 2001, cuplul s-a despărţit din nou, de data asta definitiv. SC Prim Intermod SRL, care are în patrimoniu nouă vile şi un restaurant în Eforie Sud, este singurul bun pe care cei doi îl mai au, în prezent, în comun. El cu partea leului - 72%, iar ea... cu restul, evident mult mai puţin. „În 1993 am înfiinţat o firmă, SC Prim Intermod SRL, cu o prietenă. Un bazar comercial. Imediat după asociere, prietena mea a ieşit din societate, iar fostul soţ a devenit asociatul meu, în părţi egale. După ce ne-am despărţit de tot, pentru că eram vulnerabilă, m-a convins să-i cedez încă 22% din acţiuni. Interesant este că până acum nu am primit dividende. În plus, nu am voie să intru în firmă, unde, culmea, sunt şi angajată. După ce am cedat acţiunile, au apărut problemele şi am început să aud că nu mai aveam voie în anumite locuri în complexul comercial”, a povestit Mariana. Ea şi cei doi copii ne-au spus că, până în prezent, au locuit în casa deţinută de firmă. În timp, între Gigi şi Mariana au mai fost tensiuni, dispute, care însă s-au acutizat de la începutul acestui an. Potrivit Marianei, liderul PDL Constanţa şi partenera sa actuală au început să facă presiuni asupra ei, cerându-i să-şi ia bagajele şi copiii şi să părăsească locuinţa. „Concubina lui, Violeta Munteanu, cu care are doi copii, a devenit şef şi a început să-mi spună că nu mai am voie pe terasă. Şicane au fost tot timpul şi ne-a şantajat că ne dă afară din casă şi că nu îi mai dă pensia Roxanei. La astfel de ameninţări, eu stăteam cuminte şi îmi vedeam în continuare de treabă. De fapt, scandalul a plecat de la faptul că eu am vrut să separ firma şi să plec. De câte ori i-am solicitat să divizăm firma, el mă ameninţa”, a declarat Mariana Chiru.
Dacă, în ultimii ani, Gigi Chiru a dat bani pentru copii, din ianuarie a sistat orice plată. În contrapartidă, Mariana l-a acţionat în instanţă pentru a îi cere să plătească retroactiv pensia alimentară pe care nu a dat-o niciodată pentru fiul lui, care acum are 14 ani. Pe 7 martie, povesteşte femeia, a avut loc o dispută aprigă între ea şi fostul ei soţ, purtată şi la biroul firmei, şi în casă, care s-a soldat cu plângere la poliţie. Din nou i s-a cerut să părăsească locuinţa. La sosirea oamenilor legii, liderul PDL s-a retras şi dus a fost, ne-a povestit Mariana. Un alt incident o are ca protagonistă pe actuala parteneră a lui Gigi Chiru. Mariana Chiru a relatat că fiica ei, Roxana, în vârstă de 26 de ani acum, a avut o dispută în contradictoriu cu Violeta, în timpul căreia concubina a proferat toată gama de ameninţări la adresa fetei, fluturându-i prin faţă un pistol, pentru mai multă „veridicitate”. „În 23 martie, când concubina fostului soţ a venit la noi, ne-am luat la ceartă şi m-a ameninţat că îmi taie curentul la casă. Fiica mea, Roxana, a ieşit şi a intrat în vorbă cu ea, la care concubina a fugit spre maşină, de unde a luat un pistol şi l-a îndreptat spre ea, spunându-i că o împuşcă, pentru că se bagă în discuţie”, a afirmat fosta soţie a senatorului, completată de Roxana: „Mai mult, actuala parteneră a tatălui meu m-a ameninţat că, dacă nu îmi văd de treabă, voi fi călcată de maşină”. Incidentul s-a soldat cu o plângere penală pe care Roxana a înaintat-o Parchetului Constanţa. Aceste incidente, spune Mariana, nu ar fi ajuns în atenţia noastră dacă ieri nu ar fi avut loc o nouă provocare din partea lui Gigi Chiru. „A venit unul pus probabil de fostul soţ şi ne-a smuls firele de alimentare cu energie electrică şi robinetul de la conducta de apă. A trebuit să chem pe cineva să repare instalaţiile. Voi depune plângere şi pentru acest incident”, a povestit Mariana. Contactat pentru a da o replică afirmaţiilor fostei lui soţii, Gigi Chiru şi-a rezervat dreptul de a nu comenta problemele din propria familie.