Acuze stranii: CIA a vrut să-l „asasineze” politic pe Trump în perioada Obama

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Vânătoare de vrăjitoare”

Acuze stranii: CIA a vrut să-l „asasineze” politic pe Trump în perioada Obama

Externe 22 Mai 2018 / 17:16 578 accesări

Preşedintele american Donald Trump şi-a relansat luni atacurile împotriva anchetei procurorului special Robert Mueller privind presupusul amestec rusesc în alegerile prezidenţiale din 2016, acuzând CIA din perioada preşedinţiei democratului Barack Obama că a dorit să comită un „asasinat politic”, prin infiltrarea în echipa sa de campanie, informează France Presse, potrivit agerpres.ro. De luni de zile, tabăra republicană încearcă să slăbească poziţiile magistratului independent, denunţând o politizare a anchetatorilor, şi cere de asemenea încheierea rapidă a investigaţiilor, de teama că acestea ar putea influenţa alegerile parlamentare din noiembrie.

În acest sens a intervenit şi vicepreşedintele american Mike Pence, care a declarat luni seara la Fox News: „Este timpul ca procurorul special să încheie şi cred că este, probabil, o opinie larg răspândită în rândul oamenilor în SUA”. Donald Trump critică fără încetare ancheta cu privire la posibila complicitate între echipa sa de campanie şi agenţi ruşi, calificând-o drept o „vânătoare de vrăjitoare”. El este hotărât să demonstreze că personalităţi din sistemul judiciar, legaţi de opoziţia democrată, vor să-i submineze preşedinţia.

Pentru miliardarul american este vorba de a convinge alegătorii că democraţii nu pot suporta că au pierdut alegerile şi au singurul scop de a angaja o procedură de destituire a sa, în timp ce majoritatea americanilor se opun unui astfel de demers. „Acesta este un asasinat politic, nu o anchetă a serviciilor de informaţii”, se menţionează într-unmesajpostat de Trump luni pe Twitter, preluând formularea unui comentator Fox News, Dan Bongino. Acesta din urmă l-a acuzat direct pe John Brennan, directorul CIA sub preşedinţia lui Barack Obama şi fervent oponent al lui Donald Trump, că s-ar afla la originea anchetei privind ingerinţa rusă, deschisă în primăvara anului 2016 de către serviciile de contraspionaj ale poliţiei federale FBI.

Săptămâna trecută, presa a dezvăluit că un informator CIA, aflat în Marea Britanie, s-ar fi întâlnit cu membri ai echipei candidatului Donald Trump. Informatorul activa în cadrul acestei anchete. Donald Trump a cerut duminică deschiderea unei anchete de către Ministerul Justiţiei în acest caz, denunţând o supraveghere a campaniei sale „din motive politice”. „Dacă cineva s-a infiltrat sau i-a supravegheat pe participanţii la o campanie electorală în scopuri rele, trebuie să ştim şi să răspundem în mod corect”, a reacţionat într-un comunicat ministrul adjunct al justiţiei, Rod Rosenstein. Această contra-anchetă, care va fi condusă de un inspector general al ministerului, va trebui să „stabilească dacă au existat nereguli sau o motivaţie politică în ancheta FBI asupra persoanelor suspectate de contacte cu agenţi ruşi care au intervenit în alegeri”, a precizat Sarah Isgur Flores, purtătoare de cuvânt a ministerului, într-un comunicat separat.

Trump s-a întâlnit luni după-amiază cu Rosenstein, precum şi cu directorul comunităţii de informaţii Dan Coats şi cu directorul FBI, Christopher Wray. La un an de la deschiderea sa, la 17 mai 2017, ancheta procurorului special atinge primul cerc de fideli din anturajul miliardarului. Numeroşi apropiaţi şi colaboratori au fost intervievaţi, patru dintre aceştia din urmă au fost inculpaţi pentru delicte financiare sau de altă natură, care nu sunt însă direct legate de posibila complicitate cu Rusia. Până în prezent, nu au fost găsite dovezi concrete de colaborare între echipa de campanie a lui Donald Trump şi guvernul rus.

Duminică, avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, a afirmat că procurorul special Mueller ar dori să-şi încheie ancheta până la 1 septembrie, cu scopul de a nu interfera cu scrutinul de la jumătatea mandatului. Dar acest termen este condiţionat de audierea preşedintelui la mijlocul lunii iulie de către Robert Mueller. Trump s-a declarat pregătit să răspundă la întrebările anchetatorilor, dar nici o dată în acest sens nu a fost fixată. Potrivit lui Julian Zelizer, profesor de istorie la Universitatea Princeton, strategia lui Trump de a politiza ancheta lui Robert Mueller ar putea funcţiona. „FBI şi Ministerul Justiţiei sunt reticente să răspundă public într-un mod care ar putea să pară politic”, a explicat el la CNN. „Până în prezent, singurul element susceptibil să schimbe datele ar putea fi raportul final al lui Mueller, dar până când acesta îl va finaliza, Trump ar putea să reuşească să întoarcă opinia (publică) împotriva anchetatorilor”, a opinat el.

Taguri articol


12