Adam ”MCA” Yauch a pierdut lupta cu cancerul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adam ”MCA” Yauch a pierdut lupta cu cancerul

Monden 07 Mai 2012 / 00:00 362 accesări

Muzicianul american Adam ”MCA” Yauch, membru fondator şi component al legendarei trupe hip-hop Beastie Boys, a încetat din viaţă, la vârsta de 47 de ani, după o luptă de aproape trei ani cu cancerul. Adam Yauch suferea de cancer la glanda parotidă, care ulterior s-a extins la ganglionii limfatici. Era căsătorit şi avea o fată. Vestea decesului a fost făcută publică de Russell Simmons, mentor şi fost manager al trupei Beastie Boys. Budist devotat, Adam Yauch era filosoful formaţiei. Acesta i-a povestit lui Russell Simmons despre consternarea cu care a primit diagnosticul în 2009, pentru ceea ce credea el că era o simplă umflătură la nivelul mandibulei, pe care a descoperit-o într-o dimineaţă, după ce s-a ras. Cancerul de parotidă este asimptomatic şi este vindecabil în proporţie de 90%, dacă este diagnosticat la timp. Adam Yauch a povestit că abia la şase săptămâni după apariţia umflăturii s-a prezentat la medic. Specialiştii recomandă consultul medical la maxim trei săptămâni după apariţia oricărei umflături la nivelul gâtului sau mandibulei, chiar dacă nu este dureroasă.

Fondată la sfârşitul anilor ’70, trupa a lansat opt albume şi a vândut peste 40 de milioane de discuri în toată lumea. Beastie Boys are în palmares trei premii Grammy, primite în 1999 şi 2008. Luna trecută, trupa a fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame, însă Adam ”MCA” Yauch nu a fost prezent la ceremonia desfăşurată în Cleveland, motivând probleme de sănătate. Acesta a fost motivul pentru care şi ultimul album al trupei, ”Hot Sauce Committee, Pt. 2.” a fost lansat abia în 2011, după mai multe amânări.

Taguri articol


12