Comuna Adamclisi este una dintre beneficiarele unui program iniţiat şi demarat în 2004 de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), privind reabilitarea tuturor căminelor culturale şi dispensarelor de pe raza judeţului.. Prin acest program, la Căminul Cultural din satul Zorile, arondat comunei Adamclisi, au fost realizate reparaţii capitale care au constat în montarea unei centrale electrice, dotarea cu gresie şi faianţă a interiorului, amenajarea grupurilor sanitare în interiorul clădirii. „Am terminat reparaţiile capitale la Căminul Cultural din Zorile. Cu ajutorul CJC am demarat reabilitarea acestuia în toamna anului trecut, după ce obiectivul a fost inclus în program”, a declarat primarul din Adamclisi, Emilian Burcea. Printre proiectele de infrastructură pe care administraţia locală din Adamclisi le are în stadiu de realizare se află şi întreţinerea drumurilor din comună. „În total avem de întreţinut cinci kilometri de drum de pe raza întregii comune, care ne costă trei miliarde de lei vechi. Drumurile au fost pietruite în anii 2005-2006, însă din cauza autovehiculelor care trec constant prin localitate s-au format găuri care trebuie acoperite. Pînă în mai sper să terminăm lucrările. Mai avem în plan să asfaltăm o porţiune de un kilometru de drum ce duce către cimitir şi care cu greu poate fi parcursă”, a mai spus Burcea.