ADAMCLISI - Sesiune de training pentru fermieri români şi bulgari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ADAMCLISI - Sesiune de training pentru fermieri români şi bulgari

Administrație 03 Februarie 2009 / 00:00 525 accesări

Primăria Adamclisi a început derularea cursurilor de instruire în domeniul agricol, organizate prin Programul PHARE CBC 2006 România - Bulgaria, prin proiectul „Mediul rural transfrontalier - un teritoriu de acţiune colectivă”. Proiectul transfrontalier este iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) şi Primăria Adamclisi, în colaborare cu municipalitatea General Toshevo, din Bulgaria, şi Oficiul Judeţean pentru Consultanţă Agricolă Constanţa, iar echipa de management a proiectului este asigurată de către Direcţia Generală de Afaceri Europene din cadrul CJC. Etapa de instruire face parte dintr-o serie de obiective pe care partenerii din cadrul proiectului şi le-au propus să le desfăşoare pînă în august, cînd se va finaliza proiectul. „Cursurile de instruire se vor desfăşura în februarie şi martie şi vor fi organizate patru sesiuni, la care vor participa patru grupe de cursanţi”, a declarat primarul comunei Adamclisi, Emilian Burcea. Grupul ţintă îl reprezintă 120 de persoane, 80 din zona de sud a judeţului Constanţa, iar 40, din districtul Dobrich, Bulgaria, iar cursanţii sînt selectaţi în funcţie de apartenenţa la următoarele categorii: proprietari de teren agricol, fermieri, arendaşi sau alte persoane care doresc să devină întreprinzători în mediul rural, persoane din mediul rural care doresc să menţină şi să dezvolte activităţi agroturistice, angajaţi sau potenţiali angajaţi ai unităţilor de turism rural. Scopul principal al proiectului este de a promova o dezvoltare economică durabilă a regiunii de graniţă România - Bulgaria şi de a reduce caracterul periferic prin creşterea cooperării între populaţia angajată în activităţi cu specific agricol din regiunea de sud a judeţului Constanţa şi districtul Dobrich, precum şi asigurarea fluxului informaţional necesar pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor exploataţii agricole eficiente şi a unor afaceri profitabile agro-alimentar.



12