Adele - autoarea coloanei sonore a noului film din seria ”Bond”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adele - autoarea coloanei sonore a noului film din seria ”Bond”

Monden 18 Septembrie 2012 / 00:00 425 accesări

Cântăreaţa britanică Adele a înregistrat tema muzicală pentru următorul film din seria ”James Bond”, intitulat ”Skyfall”, ce va fi lansat în toamna acestui an, punând astfel capăt numeroaselor speculaţii referitoare la identitatea artistului care va interpreta această compoziţie. Această colaborare reprezintă primul proiect muzical al cântăreţei britanice după lansarea în ianuarie 2011 a albumului ”21”, extrem de bine primit atât de criticii de specialitate, cât şi de public. Adele a lăsat să se înţeleagă încă din 2011 că va înregistra această temă muzicală. Zvonurile au fost alimentate apoi de presă, după ce artista britanică a fost văzută în timp ce intra, alături de producătorul muzical Paul Epworth, în clădirea unde se află celebrele studiouri Abbey Road, în aceeaşi perioadă în care surse din industria muzicală anunţau că în acea zi va fi înregistrată tema muzicală pentru filmul ”Skyfall”. Cântecul pe care Adele l-a înregistrat pentru acest film se intitulează tot ”Skyfall”. Adele calcă astfel pe urmele unor muzicieni celebri care au înregistrat temele muzicale ale unor filme din franciza ”James Bond”, precum Paul McCartney, Shirley Bassey, Tina Turner, Duran Duran, Tom Jones, Madonna şi Sheryl Crow. Regretata Amy Winehouse urma să înregistreze, în urmă cu câţiva ani, tema muzicală pentru cel mai recent film din serie, ”Quantum of Solace”, însă sesiunile de înregistrări au fost anulate, întrucât artista britanică nu se afla într-o stare fizică şi psihică adecvată. În cele din urmă, tema muzicală a acelui film a fost interpretată de Jack White şi Alicia Keys.

Lungmetrajul ”007: Coordonata Skyfall”, al 23-lea film din seria ”James Bond”, regizat de Sam Mendes, marchează revenirea actorului Daniel Craig în rolul agentului 007, pentru a treia oară, după prestaţiile din ”Casino Royale” (2006) şi ”Quantum of Solace / 007: Partea lui de consolare” (2008), dar şi a actriţei Judi Dench în rolul personajului M. Din distribuţia acestui film mai fac parte actorii Ralph Fiennes, Albert Finney şi Ben Whishaw. Filmul va fi lansat pe 26 octombrie şi marchează împlinirea a 50 de ani de la lansarea primului lungmetraj din franciza ”James Bond”. Cele 22 de filme ”James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de 1,6 miliarde de dolari în SUA şi Canada şi de peste trei miliarde de dolari în toată lumea, această serie fiind pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes francize cinematografice.

Taguri articol


12