Cântăreaţa britanică Adele a suportat o intervenţie chirurgicală la nivelul coardelor vocale, efectuată cu scopul de a trata o afecţiune mai veche, care a obligat-o pe să îşi anuleze toate concertele şi apariţiile publice programate în ultima parte a acestui an. Un purtător de cuvânt de la Massachusetts General Hospital din Boston a spus că Adele a suportat o microintervenţie chirurgicală la nivelul coardelor vocale pentru a opri hemoragiile repetate, care, dacă ar fi continuat să se producă, ar fi dat naştere unui polip benign. Această afecţiune apare de obicei ca urmare a faptului că vasele de sânge de la nivelul coardelor vocale sunt instabile şi pot să plesnească. Artista în vârstă de 23 de ani a fost operată de medicul Steven Zeitels, directorul Massachusetts General Hospital Voice Center din Boston. Potrivit medicului Zeitels, Adele va avea parte de o recuperare şi de o vindecare completă după această operaţie realizată cu ajutorul laserului.
Casa de discuri Columbia Records, cu care artista se află sub contract, a anunţat la sfârşitul lunii octombrie că Adele va suporta o intervenţie chirurgicală la nivelul laringelui. La începutul lunii octombrie, Adele a fost nevoită să îşi anuleze, pentru a doua oară în acest an, cele 10 concerte pe care le avea programate în SUA, în cadrul turneului de promovare a albumului ei intitulat “21”. “21” este cel mai bine vândut album al anului în SUA. Ulterior, artista a anunţat că şi-a anulat şi concertele din secţiunea britanică a acestui turneu. Adele a fost obligată să amâne alte câteva concerte din SUA, la începutul acestui an, tot din cauza unor probleme medicale la nivelul corzilor vocale, însă a reuşit să ducă la bun sfârşit un turneu în Marea Britanie, în această vară. Pe 11 octombrie, artista britanică a primit patru nominalizări la gala American Music Awards, care va avea loc pe 20 noiembrie, la Nokia Theatre din Los Angeles.
Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de critici. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics\' Choice la BRIT Awards. Până în prezent, Adele a lansat pe piaţă două albume, “19” şi “21”. Cu o siluetă care este departe de a fi una standard în showbiz, Adele, o cântăreaţă cu o voce excepţională, nu s-a ferit să vorbească despre suferinţele sale în dragoste, în melodii precum “Someone Like You” şi “Rolling in the Deep”.