Adele, din nou favorită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adele, din nou favorită

Monden 13 Octombrie 2011 / 00:00 444 accesări

Cântăreaţa şi compozitoarea britanică Adele, noua senzaţie a muzicii mondiale, are cele mai multe nominalizări, respectiv patru, la premiile Industriei Muzicale Americane în 2011. Adele a fost nominalizată la cele mai importante categorii, respectiv Cel mai bun artist al anului, Cel mai bun artist contemporan, Artista favorită şi Cel mai bun album al anului. Deşi a fost nevoită pentru a doua oară să-şi anuleze turneul din SUA, Adele, în vârstă de 23 de ani, rămâne foarte populară peste Ocean. Albumul său, intitulat ”21”, care include hiturile No. 1 ”Rolling in the Deep” şi ”Someone Like You”, a fost vândut în peste 3,7 milioane de copii în SUA.

Câştigătorii celei de-a 39-a ediţii vor fi anunţaţi într-o gală programată pentru data de 20 noiembrie, la Los Angeles. Nominalizările au fost anunţate ieri, într-o ceremonie gândită după modelul premiilor Oscar, de către Nicki Minaj şi Pitbull. Nominalizările ţin seama de topurile muzicale iar câştigătorii vor fi desemnaţi online de admiratori. Katy Perry, Lady Gaga, Taylor Swift, Rihanna, Lil Wayne şi The Band Perry au câte trei nominalizări. Pentru titlul de Cel mai bun artist al anului au mai fost nominalizaţi Lil Wayne, Taylor Swift, Perry şi Lady Gaga. Şi prezentatorii Nicki Minaj şi Pitbull au primit câte două nominalizări, alături de Beyonce, Bruno Mars, Chris Brown, Jason Aldean, LMFAO şi Kanye West.

În competiţie directă intră Lil Wayne, Taylor Swift, Katy Perry, Lady Gaga şi Adele la categoria Cel mai bun artist al anului. Justin Bieber, Bruno Mars şi Pitbull sunt în competiţie la categoria Cel mai bun artist pop, iar trupele Maroon 5, OneRepublic şi LMFAO îşi dispută premiul pentru Cea mai bună trupă. Cea mai prestigioasă categorie, cea care va desemna Cel mai bun album al anului, este disputată de Jay-Z, Lil Wayne şi Adele. Primii artişti confirmaţi care vor susţine minirecitaluri sunt Pitbull şi Katy Perry.

Taguri articol


12