Adele trăieşte ca o pustnică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nemulţumiri de paparazzi

Adele trăieşte ca o pustnică

Monden 02 Februarie 2013 / 00:00 2562 accesări

Cântăreaţa britanică Adele se află la Los Angeles, în California, unde va rămâne până după ceremonia premiilor Oscar, unde va interpreta piesa ”Skyfall”, iar şederea sa peste ocean nu este deloc pe placul paparazzilor. Cântăreaţa este foarte discretă în ieşirile sale în public. Este foarte grijulie să îşi înfăşoare fiul în pături de firmă, care costă cel puţin 400 de dolari, dar este foarte neglijentă cu aspectul său. Pe covorul roşu, însă, Adele nu a dezamăgit niciodată, mai ales că apelează la cei mai buni specialişti. Însăşi Anna Wintour, drectorul ediţiei americane a revistei ”Vogue”, o sfătuişte ce să poarte. De exemplu, pentru ceremonia Globurilor de Aur, Adele a optat pentru o rochie realizată special pentru ea de Burberry, iar de machiaj s-a ocupat Michael Ashton, care călătoreşte de la Londra oriunde în lume, pentru clienta sa.

Adele nu este un star obişnuit. La numai 24 de ani, ai crede că este avidă de celebritate şi influenţă, însă nu doreşte decât să poată duce o viaţă normală. Nu a confirmat numele fiului său în mod special pentru presă, care cu greu a aflat că băiatul se numeşte Angelo James. Nu călătoreşte şi nici nu participă la evenimente mondene alături de logodnicul său, Simon Konecki, de 38 de ani. Viaţa sa la Londra este atât de discretă încât vecinii săi din Notting Hill nu ştiu dacă chiar locuieşte în casa pe care a cumpărat-o în 2009. La Los Angeles a închiriat o casă în Beverly Hills, unde locuieşte cu o bonă şi personalul de securitate. Deocamdată, Simon Konecki nu s-a arătat, ceea ce i-a determinat pe paparazzi să înceapă să se îndoiască de faptul că cei doi mai formează un cuplu. Surse din anturajul lui Adele au dezminţit informaţia şi au ţinut să precizeze că aceasta va profita de şederea la Los Angeles pentru a începe să înregistreze piese noi şi că poate fi văzută la studioul muzical Shangri-La din Malibu, unde a înregistrat şi albumul ”21”, cu legendarul producător muzical Rick Rubin. Adele i-a mulţumit lui Simon pentru că a împins-o să să accepte să înregistreze ”Skyfall”, aşa că acesta o va însoţi, cu siguranţă, la un moment dat şi la înregistrări. La Los Angeles va mai putea fi văzută şi în compania lui Robbie Williams şi a soţiei acestuia, Ayda Field, alături de care s-a prezentat de altfel şi la ceremonia Globurilor de Aur.

Taguri articol


12