Un proces de aderare la spaţiul Schengen comun pentru România şi Bulgaria este avantajos pentru ambele ţări, consideră un analist politic de la Instititul pentru o Societate Deschisă din Sofia. “Situaţia este foarte asemănătoare cu aderarea la UE din 2007, când dezbăteam, de asemenea, dacă este bine să avansăm în tandem sau separat”, a declarat analistul politic Marin Lesenski, într-un interviu acordat site-ului Novinite.com. Potrivit lui, cele două ţări pot intra, ipotetic, separat în spaţiul Schengen, dar acest lucru nu este posibil din punct de vedere politic şi nici recomandabil. “Încercarea uneia dintre ţări de a se separa de cealaltă, deoarece este considerată într-o oarecare măsură mai bine pregătită, va fi primită negativ de celelalte state membre UE şi va avea efecte negative pe termen lung asupra relaţiilor bilaterale, în schimbul unor beneficii minore şi pe termen scurt”, a declarat el. Lesenski a subliniat că România şi Bulgaria formează împreună frontiera estică a UE şi au graniţă comună, astfel încât are mai mult sens să fie securizat întregul tronson simultan decât pe porţiuni.
Decizia privind eventuala aderare a Bulgariei la spaţiul Schengen va fi luată la 27 martie 2011, a declarat, ieri, la Sofia, Rainer Wieland, vicepreşedinte al Parlamentului European. Wieland se află în vizită la Sofia, unde s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului bulgar, Ţeţka Ţaceva, pentru a discuta despre cât de pregătită este Bulgaria să adere la spaţiul Schengen, dar şi despre alte subiecte. “Fiecare ţară ar trebui să îndeplinească criteriile Schengen şi aceasta nu este o misiune uşoară. Sper şi cred că Bulgaria va depăşi dificultăţile în următoarele luni”, a declarat Wieland. Aderarea României şi Bulgariei la Schengen în viitorul apropiat este pusă sub semnul întrebării, Franţa, Olanda, Germania şi Austria exprimându-şi scepticismul în acest sens.