PREVIZIUNI. Într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, şeful statului a declarat că România va menţine termenul de 2015 de aderare la zona euro, în ciuda semnalelor altor ţări central-europene care ar putea să-şi amâne intrarea în uniunea monetară. Cotidianul britanic semnalează că România a avut de suferit din cauza uneia dintre cele mai lungi recesiuni din Uniunea Europeană (UE) înainte de a reveni pe creştere în primul trimestru din 2011. În plus, articolul arată că ţara noastră a impus unele dintre cele mai grave măsuri de austeritate din blocul celor 27, după ce a lăsat cheltuielile publice să prolifereze înainte de criza financiară globală. Şeful statului spune că România va analiza dacă este potrivit să treacă la euro în 2015, chiar dacă întruneşte criteriile de convergenţă de la Maastricht. „Este relativ uşor să atingem obiectivele de deficit bugetar şi de inflaţie. Dar pentru moment trebuie să se analizeze cât de competitivă este economia”, a apreciat Băsescu, adăugând că una din lecţiile crizei a fost că este o greşeală să aderi la zona euro fără să ai o economie fundamental competitivă.
AI NOŞTRI ANUNŢĂ CĂ INTRĂM ÎN SCHENGEN ÎN CÂTEVA LUNI; AI LOR PARIAZĂ PE CÂŢIVA ANI
BA DA, BA NU, CU SCHENGEN. Aderarea la zona euro, ca aderarea la zona euro. Avem probleme însă şi la aderarea la spaţiul Schengen. Acelaşi Financial Times se arată reticent faţă de intrarea României şi Bulgariei în Schengen, considerând că perspectivele de aderare se diminuează şi ar putea dura câţiva ani, nu câteva luni, până când cele două state vor primi aprobarea din partea tuturor partenerilor lor europeni, încă reticenţi din pricina luptei anticorupţie. Analiza jurnaliştilor britanici contrastează radical cu declaraţiile lui Traian Băsescu, publicate în aceeaşi ediţie. Şeful statului român este enervant de optimist atunci când se referă la aderarea la Schengen, considerând că, până la sfârşitul anului, România va fi gata să se alăture acestui spaţiu.
PREŞEDINTE APĂRĂTOR. Preşedintele ţării a apărat măsurile dure de austeritate luate în ultimii doi ani, printre care reducerea cu 25% a salariilor din sectorul public. „Uneori politicienii trebuie să plătească preţul când oamenilor nu le plac măsurile. Dacă creşterea va începe să fie consistentă, probabil că partidul aflat la putere va fi salvat la alegerile de anul viitor. Dacă nu, nu”, a mai spus şeful statului român, lansând falsa impresie că îi e indiferent dacă portocaliii rămân sau nu la putere.