Nu se ştie până la urmă dacă România va intra anul acesta în spaţiul mult râvnit al liberei circulaţii numit Schengen. Este puţin probabil ca Europa să înghită “ca pelicanul” corupţia pe care o acoperim încă. Şi cum până în acest moment nu s-a făcut nimic spectaculos pe linie diplomatică în această direcţie, suferim consecinţele. Şefului diplomaţiei române, răspopitul Teodor Baconschi, i-a şoptit o păsărică, ieri, că în cadrul ţărilor membre ale Spaţiului Schengen există totuşi consens în privinţa aderării României şi Bulgariei “pe scenariul în doi paşi”. El speră ca Olanda să nu se singularizeze în acest sens din cauza dificultăţilor politice interne: “Sper în solidaritatea europenilor în acest moment greu şi mai ales sunt convins, o dată în plus, că România s-a pregătit bine, că e deschisă pe cooperarea poliţienească cu toate statele membre astfel încât frontiera de est a Uniunii să fie foarte bine păzită”. Scenariul aderării în doi paşi la spaţiul Schengen, despre care aminteşte răspopitul Baconschi, presupune ridicarea controalelor la frontiera aeriană şi maritimă în acest an şi completarea procesului anul viitor. De asemenea, ministrul a arătat că România şi Bulgaria sunt cuplate în procesul de aderare la Spaţiul Schengen şi că, în acest moment, Bucureştiul nu ia în calcul o eventuală separare. Spaţiul Schengen include 25 de state membre şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule liber, fără a prezenta paşapoartele.