Adeverinţe de la APIA pentru agricultori! Care sunt băncile cu care s-au încheiat convenţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adeverinţe de la APIA pentru agricultori! Care sunt băncile cu care s-au încheiat convenţii

Social 28 Iunie 2018 / 16:41 881 accesări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat convenții cu 16 instituţii bancare și non-bancare în vederea eliberării de adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe suprafață, plată redistributivă, măsuri compensatorii de dezvoltare rurală (Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13)) implementate în cadrul Campaniei 2018 (conform ANEXEI).

Centrele APIA au eliberat, în perioada 21 - 28 iunie, un număr de 66 adeverinţe după cum urmează: 34 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi 32 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată finanțate din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR).
Adeverințele se eliberează pentru cei care intenţionează sa acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA. Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, Agenția eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2018 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, și/sau pentru măsuri compensatorii de dezvoltare rurală. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată pentru plată pentru schemele care fac obiectul convenţiei, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, dupa caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenţiei și că beneficiarul, la data emiterii Adeverinţei, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme, îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Valoarea creditului va fi de până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
Reamintim fermierilor ca potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.
În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.
Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM se postează pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.


Instituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA: LIBRA INTERNET BANK, BANCA RAIFFEISEN BANK S.A., BANCA TRANSILVANIA, BANCA ROMÂNEASCĂ, PATRIA BANK, PIRAEUS BANK, BCR, BANCPOST S.A., CEC BANK S.A., INTESA SANPAOLO ROMÂNIA S.A., PROCREDIT BANK, BCC CREDITCOOP BANK, UNICREDIT BANK, ALPHA BANK, GOOD.BEE CREDIT, EXIMBANK.

Taguri articol


12