Adina de la Heaven, în Turcia, în timpul revoltelor din Istanbul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adina de la Heaven, în Turcia, în timpul revoltelor din Istanbul

Monden 01 August 2016 / 16:08 728 accesări

Cu doar două zile înaintea plecării sale în Antalya, unde avea programată filmarea noului său videoclip, solista trupei Heaven, Adina Postelnicu, a trecut prin mari emoții, aflând că în Istanbul se anunțase o lovitură de stat. Regizorul său, Claudiu Stan, i-a spus în seara dinaintea plecării că el nu mai vine în Antalya, însă Adina, după ce s-a consultat rapid cu managerul agenției de turism care s-a ocupat de deplasarea lor acolo, a ales să-și ducă la îndeplinire planul.

„Am avut emoţii cu plecarea, toată lumea mă suna şi îmi spunea să nu mai merg acolo, că este riscant şi că îmi pun viaţa în pericol atât mie, cât şi membrilor echipei. Imaginile transmise de televiziunile din ţară erau înfricoşătoare, iar echipa mă suna să mă întrebe ce facem. Am avut câteva zile de foc în care a trebuit să iau rapid decizii, însă, în momentul în care am ajuns în Turcia, ne-am liniştit cu toţii. Hotelul arată că un palat rupt parcă din „1001 de nopţi”, camerele superbe, SPA-ul, grădinile, piscina, totul a fost pe măsura aşteptărilor mele”, a spus Adina Postelnicu.

Ea a filmat la unul dintre cele mai luxoase resorturi din faimoasa stațiune turcă. „Am avut o experienţă minunată în Turcia, unde am stat câteva zile la cel mai luxos hotel din Antalya, Alibey Resorts. Filmările au durat două zile, iar echipa a fost la înălţime. Videoclipul realizat de casa mea de producţie, Heaven Artist Company, va fi lansat în luna septembrie şi va fi cu siguranţă bine primit de public, mai ales că are influenţe balcanice, iar imaginile sunt absolut minunate”, a mai spus Adina.

Piesa „Elly” este produsă de Răzvan Matache, Connect-R și DJ Sava, iar videoclipul este regizat de către Claudiu Stan.



12