Adio criză! Avem supervizor bancar în Europa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adio criză! Avem supervizor bancar în Europa

Monden 04 Noiembrie 2014 / 00:00 412 accesări

Banca Centrală Europeană (BCE) va scrie, începând de azi, o nouă pagină în istoria sa, prin preluarea în mod oficial a atribuțiilor de supervizor bancar unic în Zona Euro, prima etapă a uniunii bancare destinate evitării apariției de noi crize în Europa. A anticipa mai bine șocurile și a soluționa mai rapid situațiile de criză, aceastea vor fi misiunile autorității, care va avea sediul la Eurotower, actualul cartier general al BCE, în mijlocul cartierului de afaceri din Frankfurt. ”Supravegherea va fi riguroasă, echitabilă și independentă și se va derula pe bază zilnică”, a promis președintele Consiliului de supraveghere al mecanismului unic de supraveghere din cadrul Băncii Centrale Europene, Daniele Nouy, care va fi secondată de Sabine Lautenschläger, ambele membre în comitetul director al BCE.

Mecanismul Unic de Supraveghere Bancară (SSM) va urmări cu atenție cele mai mari 120 de bănci din Zona Euro, care dețin împreună peste 80% din activele bancare din regiune. Această cifră ar urma să crească, dacă unele state UE care nu au aderat încă la Zona Euro vor decide să se alăture acestui mecanism. Alte aproximativ 3.500 de instituții bancare de importanță mai mică vor rămâne în responsabilitate națională de supervizare, dar BCE își rezervă dreptul de a prelua controlul la unele dintre ele, în caz de probleme. Acest dispozitiv va fi completat de un mecanism comun de gestionare și soluționare a crizelor bancare (SRM), precum și de un mecanism unificat de protejare a depozitelor, aceștia fiind cei trei piloni ai proiectului uniunii bancare în Europa, destinat evitării unei noi crize bancare cu efecte destabilizatoare asupra statelor membre și economiilor din regiune, cum s-a întâmplat la ultima criză financiară.

Desemnarea BCE pentru rolul de supervizor bancar nu s-a bucurat de unanimitate în Europa, printre opozanți numărând-se în special Germania, prima economie europeană, care se teme că instituția de la Frankfurt va deveni, în același timp, judecător și martor. Pentru a evita orice conflict de interese, o strictă separație va fi impusă în interiorul BCE. Angajații care se vor ocupa de gestionarea politicii monetare urmează să lucreze în noul sediu al BCE, la câțiva kilometri de Eurotower, unde va fi amplasat SSM și care va fi condus de un Consiliu de Supraveghere distinct de Consiliul Guvernatorilor instituției.

Taguri articol


12