Adio drumuri peticite!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adio drumuri peticite!

Social 06 Iunie 2011 / 00:00 803 accesări

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au anunţat că intenţionează să reducă din costurile uriaşe ale întreţinerii drumurilor prin interzicerea plombării acestora. „Îl repari şi oricum sare plomba mai încolo. Deci, nu asta e soluţia”, a declarat directorul CNADNR, Daniela Draghia. Analiştii economici susţin că foarte mulţi bani ai Ministerului Transporturilor au fost daţi pentru plombele din asfalt şi din această cauză nu au existat fonduri de investiţii. Chiar dacă, în teorie, planul CNADNR sună bine, la o analiză mai atentă ne dăm seama că o asemenea propunere reprezintă o condamnare la degradare a infrastructurii rutiere din România. În ultimii ani, majoritatea drumurilor au rezistat tocmai mulţumită acestor plombe, pentru care, cu greu, guvernanţii au fost convinşi să aloce fonduri. Prin urmare, este greu de crezut că se vor găsi bani pentru lucrări de amploare. Iar, în lipsa plombelor care să atenueze cât de cât degradarea respectivului drum, ne putem aştepta ca, după apariţia unei legi care să interzică peticele, în doar câţiva ani, să reintroducem în circulaţie căruţele trase de cai.

Taguri articol


12