Administrația Porturilor așteaptă răspunsuri de la liderii protestatarilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acuzații de dualitate

Administrația Porturilor așteaptă răspunsuri de la liderii protestatarilor

Eveniment 23 Aprilie 2015 / 00:00 620 accesări

După ce Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” (OP) și Federația Națională a Sindicatelor Portuare (FNSP) au reluat protestele în Portul Constanța, în fața Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime” (CN APM), cea din urmă a trimis un comunicat în care solicită răspunsuri de la conducătorii celor două organizații nemulțumite.

ATITUDINE DUALĂ DIN PARTEA LIDERILOR PROTESTATARILOR? CN APM susține că președintele OP, Viorel Panait, își asumă un dublu rol în cadrul protestelor organizate. ”Pe de o parte, pe 2 aprilie 2015, Viorel Panait vine la sediul companiei împreună cu „consilierii” săi din cadrul OP şi atacă foarte vocal măsurile CN APM, pozând în liderul inflexibil. Pe de altă parte, revine singur pe 17 aprilie 2015 şi negociază cu CN APM un rezultat favorabil pentru compania pe care o conduce, Comvex. De altfel, în discuţiile pe care le poartă cu reprezentanţii CN APM îi desconsideră pe colegii săi din OP, considerând că îi controlează şi sunt la dispoziţia lui”, susține directorul general al CN APM, Valeriu Nicolae Ionescu, în comunicat. De asemenea, acesta adaugă că atitudinea duală se regăseşte şi la alţi membri ai OP care îşi trimit salariaţii la pichetare, dar au acceptat fără rezerve preţul închirierii unor noi suprafeţe de teren, la tarifele noi, evaluate şi validate de licitaţii. ”Şi-a informat OP membrii despre efectele Directivei 23/2014 a UE, privind atribuirea contractelor de concesiune, care va deveni obligatorie şi impune reguli mult mai drastice pentru activităţile portuare? Ştiu că în acest moment se pierde timp preţios în defavoarea lor?”, continuă cu întrebările Valeriu Ionescu.

CONTESTAREA MASTER PLANULUI Directorul CN APM aduce în discuție subiectul Master Planului referitor la Portul Vechi și solicită răspunsuri de la liderii protestatarilor. ”Întrebăm de ce Master Planul întocmit de JICA în 2002 nu a fost contestat, deşi stipula aceleaşi măsuri de transformare a Portului Vechi? Aşa cum am arătat, consultantul noului Master Plan, dar şi japonezii de la JICA consideră că Portul Vechi nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare ale unui port modern. Din datele oficiale rezultă că în danele din Portul Vechi lucrează în total 243 salariaţi, în timp ce OP şi FNSP declară că sunt mii de locuri de muncă în zonă. Această mare diferenţă ridică un semn de întrebare: diferenţa dintre datele oficiale şi cele susţinute de cele două organizaţii reprezintă forţă de muncă la negru?”, se întreabă, din nou, directorul CN APM. Întrebările conducerii companiei îi vizează și pe reprezentanții FNSP, care așteaptă să afle ce calitate au protestatarii din fața companiei - membri de sindicat sau salariați? ”Poate prezenta FNSP vreo dovadă a plăţii protestatarilor? Altfel, putem crede că la acest protest doar Mircea Burlacu, plătit de federaţie, şi Adrian Topor, angajatul CN „APM” SA, desfăşoară activităţi sindicale. Şi dacă liderul Mircea Burlacu tot face aprecieri referitoare la expertiza şi competenţa Consiliului de Administraţie şi a conducerii executive, poate ne lămureşte care sunt capacităţile sale de conducere, în afară de sindicat şi de autoturismul de lux”, continuă Ionescu. Conducerea CN APM anunță că va urmări cu interes evoluția protestului și a revendicărilor, care se transformă de la obiectivele iniţiale declarate - dezacordul cu modul de elaborare a Master Planului Portului Constanţa şi nemulţumirea legată de tarife - la un singur deziderat, respectiv demiterea conducerii CN APM.

Taguri articol


12