„Preluarea bugetelor instanţelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub pretextul consolidării independenţei magistraţilor este un nonsens, iar în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Germania, bugetele sunt administrate de minister”, a declarat vineri ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cu ocazia vizitei la Londra, după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Marii Britanii, Lord Phillips of Worth Matravers. În cadrul întânirii au fost discutate, comparativ, sistemele de răspundere disciplinară a magistraţilor şi de administrare a bugetelor instanţelor. „Şi în Marea Britanie bugetele sistemului judiciar sunt administrate de Ministerul Justiţiei. Lord Phillips a subliniat faptul că separarea funcţiei judiciare de problemele administrative şi manageriale este firească. Proiectul de lege al Ministerului Justiţiei privind personalul auxiliar creează funcţia de manager de instanţă şi asigură separarea managementului profesional de cel administrativ. Din păcate, în România, şefii magistraturii nu acceptă acest adevăr firesc şi se solicită în continuare preluarea bugetelor sub pretextul consolidării independenţei Justiţiei\", a mai afirmat Predoiu.
CRIMA ORGANIZATĂ, MILIARDE DE EURO Ministrul a avut joi, 8 septembrie 2011, în cadrul vizitei oficiale de la Londra, o întâlnire cu Kenneth Clarke, ministrul britanic al Justiţiei. Cei doi oficiali au discutat despre Programul Stockholm pentru Justiţie şi Afaceri Interne, reforma CEDO, sistemul penitenciar privat, recuperarea produselor infracţiunii şi cooperarea juridică bilaterală. Agenda vizitei a continuat la Serious Organized Crime Agency - SOCA, unde a avut loc o întâlnire cu directorul general, Trevor Pearce, pe marginea dezvoltării cooperării cu Oficiul de Recuperare a Creanţelor din cadrul Ministerului Justiţiei. „În lume, crima organizată învârte miliarde de euro. Aceşti bani sunt furaţi efectiv din buzunarele cetăţenilor, din bugetul guvernelor şi al companiilor. Vom pune în contact experţii SOCA cu cei ai Oficiului nostru pentru a-l transforma treptat într-o unitate operativă, care să recupereze banii furaţi de infractori şi să-i redirecţioneze către societate. Acest oficiu trebuie să-şi conjuge eforturile cu un birou de informaţii în sistemul penitenciar\", a declarat Cătălin Predoiu. În continuare, ministrul român a fost primit de David Lidington, ministrul britanic pentru Afaceri Europene. Discuţiile s-au axat pe relaţiile strategice româno britanice şi posibilităţile de cooperare în plan european. În cursul serii, ministrul Justiţiei a susţinut un discurs şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri în faţa membrilor Camerei de Comerţ Britanico-Române, participând ulterior la un dineu cu liderii acesteia.