Expoziţie fotodocumentară Holul Prefecturii Constaţa a găzduit, ieri, vernisarea unei expoziţii foto-documentare care face parte din suita de acţiuni organizate de Prefectură, în colaborare cu Primăria Constanta, Consiliul Judeţean şi alte instituţii publice, cu ocazia celebrării a 150 de ani de la ...
De cele mai multe ori, unităţile de învăţămînt din mediul rural nu întrunesc condiţiile pe care le au, de obicei şcolile, grădiniţele sau grupurile şcolare de la oraş, de aceea şi administraţiile locale judeţene acordă o atenţie deosebită proiectelor dedicate modernizării condiţiilor de studiu ...
Firma contractată pentru construirea unei grădiniţe în localitatea Cuza Vodă a reluat lucrările începute în toamnă, după ce administraţia locală a furnizat din bugetul propriu o parte din suma datorată pentru această lucrare. Primarul comunei Cuza Vodă, Eugen Dumitru, a declarat că lucrările începute ...
Ceremonia de instalare în funcţie a noului ministru de Interne, Liviu Dragnea, a avut loc, ieri, în prezenţa liderulului PSD, Mircea Geoană, preşedinte al Senatului, şi fostului ministru interimar, Dan Nica, şeful statului, Traian Băsescu, nefiind prezent la eveniment, deşi îşi anunţase participarea. La ...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, participă, astăzi, la Bucureşti, alături de alţi primari din ţară şi preşedinţi de Consilii Judeţene, la instalarea în funcţie a noului ministru al Administraţiei şi Internelor (MAI), Liviu Dragnea ...
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretele pentru revocarea din funcţia de ministru interimar la MAI a lui Dan Nica şi de numire în funcţia de ministru al Internelor a lui Liviu Dragnea. Vicepremierul Nica a fost propus, în 13 ianuarie, de către premierul Emil Boc, pentru funcţia de ministru ...
Primăria Mereni a inaugurat, ieri, una dintre cele mai moderne grădiniţe din judeţ, pentru care conducerea administraţiei locale a cheltuit aprox. 1,1 milioane lei. Grădiniţa, care poate găzdui 60 de copii, împărţiţi în trei grupe, dispune de trei săli, vestiare, sală pentru copii bolnavi, încălzire ...
Administraţia locală din comuna Cuza Vodă este pregătită să deruleze o serie de proiecte de infrastructură pe raza localităţii, cu fonduri europene. Potrivit afirmaţiilor primarului Eugen Dumitru, la nivelul comunei au fost elaborate proiecte pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă şi pentru ...
Mai nou, sfaturile de taină ale pedeliştilor mangalioţi se ţin în Bulgaria, prin împrejurimi, ţară vecină şi prietenă, unde Zanfir Iorguş se simte, în materie de dezbateri politice pe funcţii şi promovări, în largul său. De cînd cu împărţirea posturilor importante la nivel de judeţ, domnul ...
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, i-a adresat primului ministru, Emil Boc, un memoriu prin care îi solicită blocarea transferului de acţiuni ale SC Uzina Termoelectrică (UT) Midia SA, către SC Rompetrol Rafinare SA. În motivaţia înaintată premierului, edilul oraşului a prezentat situaţia ...
Funcţionarii publici din Primăria Cumpăna au început noul an în casă nouă. Finalizat la începutul lunii noiembrie, noul sediu a devenit funcţional pentru funcţionarii publici de la începutul acestei luni, cînd o mare parte dintre birourile administraţiei publice locale au fost mutate în noul sediu ...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în cadrul Conferinţei Naţionale a Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, că “şi-a asumat responsabilitatea pentru formarea unui Guvern în actuala structură politică, arătînd că dacă actuala majoritate nu va reforma România, ea nu se ...
Noul viceprimar al municipiului Constanţa, în locul lui Nicolae Nemirschi, numit ministru al Mediului, a fost desemnat social democratul Decebal Făgădău. „Eu îl aveam în vedere pe Valentin Pîrvulescu, pentru că avea experienţă mai mare în administraţie, însă el a declinat oferta pe care i-am ...
Unul dintre cele trei proiecte de hotărîre aprobate de consilierii locali în şedinţa extraordinară de miercuri a Consiliului Local (CL) Eforie se referă la promovarea turistică a oraşului. La propunerea primarului oraşului, Ovidiu Brăiloiu, a fost aprobat proiectul privind „Promovarea activităţilor ...
La sediul Primăriei Medgidia va avea loc, astăzi, o întîlnire între conducerea administraţiei locale şi membrii fondatori ai Asociaţiei de Dezvoltare Zonală Medgidia, cu privire la prezentarea stadiului actual de implementare a proiectului „Refacerea habitatului natural în zonele locuibile din ...
Unul dintre proiectele derulate de administraţia locală de la Cernavodă în această perioadă vizează înfiinţarea asociaţiilor de proprietari, iar pentru urgentarea aplicării acestuia, primarul oraşului, Mariana Mircea, a dispus mai multe măsuri. În acest sens, în cursul acestei luni, Primăria şi ...