Liderul democrat Emil Boc a anunţat ieri că PD propune Guvernului şi partidelor un pact transpolitic pe educaţie, fundamentat pe raportul prezidenţial al comisiei conduse de Mircea Miclea, astfel încît, pînă la sfîrşitul anului, Parlamentul să adopte legile necesare în domeniu. În opinia lui Boc ...
Tinerii din Cumpăna au fost, vineri, beneficiarii primei acţiuni umanitare desfăşurate în cadrul parteneriatului de colaborare dintre Primăria locală şi Comisariatul pentru Societatea Civilă, încheiat în luna mai a acestui an. Scopul parteneriatului este acela de îmbunătăţire a interacţiunii dintre ...
Din punctul de vedere al transparenţei decizionale în administraţia publică locală, municipiul Constanţa stă foarte bine, potrivit unui raport realizat de către Asociaţia Pro Democraţia (APD) - Club Constanţa, în parteneriat cu Transparency International (TI) Romania. Lansarea raportului ...
Administraţia locală din comuna Topraisar continuă programul de pietruire a străzilor din localitate, pînă în prezent fiind finalizate lucrările la aprox. 80% din străzile satelor din comună. Potrivit afirmaţiilor primarului, Gheorghe Stelian, de curînd s-a sfîrşit programul de pietruire pentru satul ...
Consiliul Local Medgidia s-a întrunit, ieri, într-o şedinţă extraordinară, pentru a dezbate nouă proiecte de hotărîre, iniţiate de primarul Dumitru Moinescu. Principalul punct de pe ordinea de zi a făcut referire la aprobarea asocierii Consiliului Local Medgidia cu o unitate economică din localitate în ...
Primăria municipiului Mangalia va lansa, în această săptămînă, proiectul privind reabilitarea portului turistic din localitate, prin amenajarea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de acces. Proiectul va fi realizat cu sprijin financiar nerambursabil din partea Uniunii Europene, acordat prin ...
Administraţia locală din comuna Crucea a demarat, în urmă cu o săptămînă, lucrările la proiectul de amenajare a unui parc, între şcoala generală din localitate şi căminul cultural. Potrivit afirmaţiilor primarului, Gheorghe Frigioi, în acelaşi parc va fi amenajat şi un monument închinat eroilor din ...
Administraţia locală din comuna Cerchezu a realizat şi depus la Consiliul Judeţean Constanţa un proiect de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă potabilă din localitate. Potrivit afirmaţiilor primarului comunei, Ion Constantinescu, sistemul de alimentare cu apă potabilă are o vechime de aprox. 40 de ...
Administraţia locală din comuna Independenţa a demarat, în urmă cu aprox. o lună, lucrările de reabilitare la trei obiective importante din satele Fîntîna Mare, Tufani şi Movila Verde. Astfel, şcoala, biserica şi căminul cultural din cele trei localităţi sînt reabilitate în regie proprie de către ...
Primăria Adamclisi a demarat demersurile pentru predarea pompelor de apă şi a reţelelor de distribuţie a apei potabile din localitate către Regia Autonomă Judeţeană de Apă Constanţa (RAJA). Pînă acum, întreaga reţea a fost administrată de autoritatea locală, care a ajuns însă la concluzia că este ...
Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) din partea de nord - est a ţării au fost prezenţi, la sfîrşitul săptămînii trecute, pentru două zile, la întrunirea regională a ACoR, organizată la Gura Humorului. Reprezentanţi din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Suceava au ...
Administraţia locală din comuna Costineşti a finalizat curăţenia pe plaja din localitate. În acelaşi program al Primăriei a fost inclusă şi faleza din localitate. Potrivit afirmaţiilor primarului comunei Costineşti, Traian Cristea, administraţia locală alocă lunar aprox. 400 de milioane de lei vechi ...
Turcia – Atentat O explozie s-a produs ieri, într-o staţie de autobuz din Turcia, cinci civili şi un militar fiind răniţi. Atentatul produs în oraşul Diyarbakir, cu populaţie majoritar kurdă, a fost provocat de o bombă şi nu a fost revendicat. Italia - Trei morţi într-un accident feroviar ...
Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că se fac controale în cazul mai multor prefecţi pe numele cărora au fost făcute plîngeri , însă nu i-a nominalizat, întrucît le acordă prezumţia de nevinovăţie. "Prefecţii sînt înalţi funcţionari publici ...
Străzile oraşului Basarabi sînt în plin proces de asfaltare. După ce aleea Trandafirilor a fost finalizată, a început repararea, plombarea şi turnarea unui covor asfaltic pe DC 25 Basarabi - Siminoc. Potrivit afirmaţiilor primarului oraşului Basarabi, Nicolae Crivineanu, lucrarea demarată la începutul ...
În comuna Mihail Kogălniceanu a avut loc, ieri, inaugurarea şi sfinţirea bisericii catolice din localitate după ce, mai bine de doi ani, clădirii i-au fost făcute o serie de reparaţii din cauza stării de degradare în care se afla. Aportul administraţiei locale la această lucrare a fost consistent, anul ...