AJUTOR UMANITAR 20 de familii nevoiaşe din Cernavodă vor putea să spună, acum, în prag de sărbători, că simt, la propriu, ce înseamnă căldura unui cămin. Acest lucru va fi posibil ca urmare a acţiunii Primăriei “Căldură pentru fiecare cernavodean”, care presupune racordarea locuinţelor ...
Cartierul Tineretului din oraşul Ovidiu are parte, în sfârşit, de atenţia administraţiei locale. Bucuroşi, în primă fază, că au primit cu titlu gratuit de la primărie terenuri pentru a-şi construi o casă, acum tinerii din Ovidiu spun că mai bine nu primeau nimic. Conform contractelor semnate cu ...
Proiectele derulate cu fonduri europene reprezintă o soluţie pentru dezvoltarea turismului. Autorităţile din sudul litoralului românesc au înţeles că accesarea banilor oferiţi de Uniunea Europeană (UE) este cea mai la îndemână soluţie pentru investiţii în turism. O oportunitate pentru accesarea mai ...
Proiectul de reducere a facturii la energia termică este unul prioritar pentru Primăria Constanţa în perioada următoare. Aşa cum anunţa încă din toamna acestui an primarul Radu Mazăre, banii obţinuţi în urma preluării acţiunilor Portului Constanţa vor fi direcţionaţi pentru subvenţionarea ...
CENTRU Un mediu prietenos în care poate avea acces orice copil - asta promite primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, care şi-a îndreptat atenţia către copiii cu nevoi speciale, în special cei care suferă de boli precum autism şi sindromul Dawn. Ignoraţi mulţi ani, înainte şi după ’90 ...
În fiecare seară, până pe 23 decembrie 2012, copiii din Ovidiu sunt invitaţi de Primăria oraşului Ovidiu să participe la spectacolele gratuite organizate în incinta Casei de Cultură. Cum vremea în această perioadă nu permite organizarea manifestărilor în exterior, reprezentanţii administraţiei locale ...
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” susţine că măsura luată de Guvern privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale de către administraţiile locale este justificată doar dacă este însoţită de actualizarea cel puţin cu rata inflaţiei a salariului minim garantat în plată ...
ZONE ÎNCĂ NEEXPLOATATE În judeţul Constanţa există multe zone care pot fi exploatate mai mult din punct de vedere turistic. Autorităţile locale încearcă să profite cât pot de existenţa zonelor împădurite, a mănăstirilor din judeţ, precum şi a altor zone încărcate de istorie care pot atrage ...
PENTRU NEVOIAŞI Sărbătorile vin cu bucurii şi pentru persoanele nevoiaşe din comuna Agigea. Începând de luni, persoanele din pătura socială săracă din Agigea şi Lazu vor primi pachete cu alimente din partea administraţiei locale. Peste 850 de pachete au fost pregătite de Primăria Agigea pentru a fi ...
INFORMAŢIE PROST ÎNŢELEASĂ? Subiectul posibilelor indexări ale taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei a creat un adevărat haos în media românească. Interpretări care mai de care mai aberante pe marginea Hotărârii de Guvern emise, miercuri, au umplut paginile de ieri ale ziarelor, fapt care i-a ...
PAGUBE O furtună de câteva ore a distrus, duminica trecută, acoperişul şcolii din localitatea constănţeană Sinoe, care aparţine de comuna Mihai Viteazu. Primarul comunei, Gheorghe Grameni, spune că vântul a distrus acoperişul de tablă zincată al şcolii generale, bucăţi din el fiind aruncate până la ...
ACŢIUNE Situat în cea mai săracă zonă a oraşului Cernavodă, cartierul Columbia este igienizat, periodic, de Primărie. Pe lângă spaţiile verzi care sunt întreţinute periodic, administraţia locală intervine, din când în când, şi în subsolurile blocurilor din cartierul Columbia, pentru a le curăţa ...
După ce, în urmă cu o lună, două persoane cu dizabilităţi locomotorii au primit în dar cărucioare cu rotile, zilele trecute, alte trei persoane, lovite de boli necruţătoare, s-au bucurat că au posibilitatea să se deplaseze mai uşor. Trei dintre năpăstuiţii sorţii au primit cărucioare de la primarul ...
În ultima zi de campanie pentru parlamentare, adică sâmbătă, au fost înregistrate 923 de incidente electorale, cele mai multe fiind în Bucureşti, Prahova şi Dâmboviţa. Dintre acestea, 351 au fost infracţiuni, iar 75 au reprezentat cazuri de mită electorală. Ministrul Administraţiei şi Internelor ...
După mai bine opt ani de aşteptare, Piaţa Saturn va fi redeschisă de Primăria Mangalia. Aflată în grija Administraţiei Domeniului Public şi Privat, piaţa a fost complet renovată pentru ca activităţile comerciale să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. „Am preluat-o, am modernizat-o, iar ...
Locuitorii din Siminoc care lucrează în Murfatlar şi care până acum nu aveau cu ce să se deplaseze pe această rută primesc o veste bună. În scurt timp, va funcţiona transportul în comun pe ruta Murfatlar - Siminoc şi retur. Mulţi dintre cei care locuiesc în Siminoc dar lucrează în Murfatlar nu aveau ...