Proiectul de lege iniţiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pe tema organizării şi funcţionării unităţilor de educaţie antepreşcolară care prevede că va fi impusă plata unei contribuţii pentru înscrierea copiilor în creşele de stat naşte divergenţe de opinii printre părinţi. Un ...
Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea i-a cerut ieri premierul Ponta să prezinte ţării proiectul bugetului de stat pe 2013, arătând că în caz contrar se va intra într-o iarnă dură fără strategie privind energia termică şi că preţul gigacaloriei de 230-250 este „păcăleală”. „În ...
Primăria Cernavodă a finalizat programul de împărţire a pachetelor cu alimente de bază, pentru 1.026 de pensionari cu venituri mici, care nu depăşesc lunar suma de 600 de lei. Potrivit primarului Gheorghe Hânsă, pachetele au fost oferite cu ocazia “Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice” ...
PROIECT LEGISLATIV Parlamentarii PSD de Constanţa Alexandru Mazăre, Eduard Martin, Manuela Mitrea şi Nicolae Moga au depus la sfârşitul săptămânii trecute, la Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, proiectul de lege privind trecerea majorităţii acţiunilor Companiei Naţionale ...
PROBLEMĂ SCĂPATĂ DE SUB CONTROL După patru ani în care a fost ignorată total problema câinilor comunitari, noua administraţie din Murfatlar a luat primele măsuri. De două săptămâni, primarul Murfatlarului, Valentin Saghiu, a fost asaltat de locuitori cu aceeaşi solicitare: „Strângeţi câinii de ...
ÎNTÂLNIRE Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut, vineri, o întâlnire cu directorii instituţiilor de învăţământ pe tema prevenirii consumului şi vânzării de substanţe etnobotanice în jurul şi în incinta şcolilor şi liceelor din oraş. La discuţiile desfăşurate la Casa de Cultură au mai luat ...
PROIECT După câţiva ani de aşteptare, timp în care a fost refuzată de câteva ori de guvernările portocalii, administraţia locală din comuna Comana a primit, zilele trecute, „undă verde” pentru reabilitarea şcolii generale din satul Comana. Primarul Ion Adam a declarat că Ministerul Educaţiei ...
DISCUŢII Conducerile mai multor ONG-uri din judeţ s-au întâlnit, la sediul Primăriei Mangalia, cu reprezentanţii administraţiei locale, pentru a discuta pe tema reducerii numărului câinilor. Cu această ocazie, consilierul primarului Cristian Radu, Romulus Dumitrana, a spus că municipalitatea şi ...
O MÂNĂ DE AJUTOR Să nu poţi merge, să depinzi în permanenţă de cineva şi, în plus, să ştii că pe lângă tine se mai chinuie şi alte persoane care suferă la fel pentru suferinţa pe care o înduri sunt gândurile pe care cu greu le suportă unele dintre persoanele cu handicap locomotor. Pe de altă ...
R. Irlanda Român ucis Un imigrant român a fost ucis, sub ochii prietenei sale, la numai câteva zile după ce a ajuns în Irlanda. Costel Creţu, de 44 de ani, a murit după ce a fost înjunghiat de trei ori în piept. Bărbatul se afla împreună cu iubita sa, într-un apartament din localitatea Cavan, când a ...
Oraşul Techirghiol începe să semene din ce în ce mai mult cu o staţiune turistică, lucru pe care l-a dorit de altfel şi administraţia publică locală. Începând cu anul 2008, Primăria Techirghiol şi-a concentrat atenţia asupra proiectelor care puteau contribui la dezvoltarea oraşului din punct de vedere ...
PROIECT Primăria Cernavodă a demarat unul dintre cele mai importante proiecte pentru locuitori, extinderea reţelei de termoficare, care va aduce, cu siguranţă, pe lângă un confort sporit pentru cetăţeni, economii importante în buzunarul locuitorilor. Primarul Gheorghe Hânsă a spus că un prim pas în acest ...
Ministerul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat, ieri, că la nivelul Ministerului Educaţiei s-au făcut primii paşi în convocarea comisiei paritare pentru negocierea contractului colectiv de muncă, pe ramura învăţământului preuniversitar. \"Ştiu că au început nişte discuţii preliminare ...
INAUGURARE Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a venit cu un cadou pentru vârstnicii din comuna constănţeană Agigea. După modelul deja consacrat în Constanţa şi în alte câteva oraşe din judeţ, implementat deja şi în rândul câtorva comune, şi la Agigea, administraţia locală a inaugurat, ieri ...
PROGRAM În ultimii ani, costurile de întreţinere a apartamentelor au crescut continuu, iar din acest motiv Primăria Cernavodă a căutat soluţii de reducere a acestora. Administraţia locală a realizat un amplu program, care se întinde pe câţiva ani, privind izolarea termică a blocurilor din Cernavodă, prin ...
Sezonul rece este privit cu îngrijorare de multe dintre persoanele care nu se pot lăuda cu venituri consistente indiferent că stau la sat sau în oraş. Conştienţi de gravitatea situaţiei, primarii caută soluţii pentru a veni în sprijinul locuitorilor. Şi mulţi dintre ei au găsit. Primăria comunei Mircea ...