Indiferent că este vorba de proiecte europene sau guvernamentale, primarii au privit în ultimii ani cu scepticism promisiunile guvernanţilor. Şi au avut motive. Politicile dezastruoase ale ultimelor guverne care s-au perindat în fruntea ţării au determinat întârzieri de plată care au dus, în multe ...
Primăria Mangalia anunţă că Festivalul Callatis va fi organizat şi în acest an, însă finanţarea nu se va mai face de la bugetul local pentru că administraţia locală nu dispune de sumele necesare. „Personal, vreau să organizăm acest festival, dar în prezent Primăria nu îşi mai permite să aloce ...
REFUGIU DIN CALEA MORŢII Prim-ministrul sirian Rian Hijab a fost demis din funcţie, după cum a anunţat ieri televiziunea oficială de la Damasc sau a fugit din Siria cu tot cu familie, după cum afirmă Organizaţia siriană pentru drepturile omului (OSDH), cert este că ţara a mai făcut un pas către anarhie ...
La sfârşitul săptămânii trecute, la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu“, a fost organizat ceremonialul depunerii jurământului militar de către 62 de soldaţii voluntari, seria noiembrie 2012. La festivitate au participat reprezentanţi ai Statului Major ...
BENEFICII MAJORE Primăria Constanţa a organizat, ieri, conferinţa de final a proiectului „Parcare verde - construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa“. Potrivit managerului de proiect, Ani Merlă, acesta este primul proiect finalizat din cadrul ...
MODIFICARE DE DATĂ Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a decis, vineri, preschimbarea termenului de dezbateri acordat în privinţa referendumului pentru demiterea preşedintelui României de la data de 12 septembrie la 31 august, ţinând seama de termenul acordat Guvernului pentru transmiterea ...
MĂSURI DE PRECAUŢIE Străzile comunale din Lipniţa sunt străjuite de o parte şi alta de arbori care au împlinit de mult vârstele caselor bătrâneşti care formează unitatea administrativ - teritorială. De-a lungul zecilor de ani, arbori din specia plopului ajunşi acum la vârste venerabile au ferit de ...
Primăria Cernavodă face demersuri pentru închiderea gropii de gunoi din localitate. Primarul orașului, Gheorghe Hânsă, spune că va promova colectarea selectivă a deşeurilor şi îi va îndemna şi educa pe oamenii din oraş să arunce corespunzător gunoiul la pubele speciale, în funcţie de tipul de ...
CENTRALIZARE, ÎN LOCUL DESCENTRALIZĂRII Problemele comunelor din România sunt discutate şi dezbătute până în 5 august de primari din toată ţara, care s-au întrunit zilele acestea în sesiune extraordinară a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR). Prim-vicepreşedintele ACoR, primar al comunei Cumpăna ...
PROIECTE APROBATE Aleşii locali din Medgidia s-au întrunit, joi seară, într-o şedinţă de Consiliu Local (CL) care a avut pe ordinea de zi 17 proiecte de hotărâre care au primit, în totalitate, girul consilierilor locali. Una dintre cele mai importante hotărâri adoptate a vizat introducerea în intravilan a ...
DE LA 800 LA 850 DE LEI Vârstnicii cu venituri mici şi persoanele cu handicap din municipiul Constanţa îşi pot ridica, începând de ieri şi până vineri, din punctele de distribuţie amenajate de Primărie în marile pieţe agroalimentare şi în cluburile pensionarilor, pachetele cu alimente pe care ...
Din cauza mării extrem de agitate, salvamarii din zona Olimp-Mangalia şi Mamaia-Năvodari au arborat, încă de duminică dimineaţă, steagul roşu, care interzice tuturor celor aflaţi pe plajă să intre în apă. Din păcate, atenţionările salvamarilor nu sunt mereu respectate, iar teribiliştii se avântă ...
Primăria şi Consiliul Local Istria au organizat vineri, de hramul Sfântului Ilie, sărbătoarea „Ziua comunei Istria“. Evenimentul, aflat la cea de-a noua ediţie, a avut loc pe platoul din faţa Muzeului Cetăţii Histria, unde peste 3.000 de locuitori ai comunei şi ai localităţilor din ...
Inspirat probabil de Jocurile Olimpice de la Londra, care vor debuta la sfârşitul acestei săptămâni, preşedintele suspendat Traian Băsescu s-a gândit că nu ar fi rău să aducă ceva nou în campania sa, în afară de minciuni, sabotaj şi atacuri la adresa liderilor USL. Aşa a apărut „Flacăra ...
Investitorii şi patronatele din turism pun la cale o strategie pentru dezvoltarea turismului la malul mării şi creşterea adresabilităţii turismului balnear. Prezent, ieri, la Constanţa, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), Dan-Matei Agathon (fost ministru de resort), a anunţat ...
Trafic aglomerat în şi spre staţiuni, hoteluri fără camere libere, plaje pline ochi de turişti. Acesta este, pe scurt, tabloul Turismului pe litoralul românesc, hotelierii şi patronatele susţinând că este cea mai bună perioadă a litoralului din ultimii trei sau patru ani. Vicepreşedintele Federaţiei ...