Preşedintele cubanez, Raul Castro, a ridicat tonul împotriva administraţiei Obama, acuzând-o că duce o campanie anticubaneză şi distribuie echipamente de comunicaţii sofisticate opoziţiei prin intermediul unui subcontractant american arestat la începutul lunii. Aceasta a fost şi prima declaraţie publică a Cubei pe tema acestei arestări operate la 5 decembrie. Termenul de societate civilă se referă de cele mai multe ori la dizidenţa din această ţară unde statul comunist deţine un control aproape total. Autorităţile americane au recunoscut deja reţinerea unui cetăţean american la 5 decembrie şi faptul că au solicitat, până acum fără rezultat, autorităţilor cubaneze accesul la acest deţinut a cărui identitate nu a fost dezvăluită. Acest angajat al societăţii Development Alternatives, subcontractant al USAID, Agenţia Americană de Ajutor pentru Dezvoltare, distribuia în Cuba telefoane mobile sau calculatoare portabile în numele administraţiei Obama. Cuba şi SUA au întrerupt relaţiile diplomatice în 1961, iar americanii menţin de 47 de ani un embargo controversat împotriva statului comunist.
Sosirea la Casa Albă în urmă cu un an a lui Barack Obama, care a promis „o nouă eră” în relaţiile cu America Latină, a permis începutul unui dezgheţ între cele două ţări. Însă lovitura de stat de la sfârşitul lui iunie din Honduras, pentru care administraţia de la Washington este acuzată de complicitate de Cuba, Venezuela şi aliaţii acestora din stânga radicală, a reprezentat un nou obstacol. Acest discurs al lui Raul Castro survine în condiţiile în care la Havana atmosfera a devenit tensionată în ultimele săptămâni, odată cu organizarea mai multor manifestaţii pro-guvernamentale menite să perturbe adunările dizidenţilor „orchestrate”, potrivit lui Raul Castro, de americani.
Şi preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, rămâne nemulţumit de politica SUA. Acesta afirmă că SUA şi Columbia pregătesc o operaţiune militară împotriva Venezuelei, avertizând că venezuelenii ştiu să se apere bine în cazul unui atac. În cursul emisiunii săptămânale „Alo Presidente”, Hugo Chavez a afirmat că teritoriul Columbiei ar urma să fie utilizat pentru intervenţia militară. De asemenea, susţine liderul de la Caracas, pregătirile pentru invazie se desfăşoară pe insulele Curaçao şi Aruba. Relaţiile între Venezuela şi Columbia s-au deteriorat în ultimele luni după ce autorităţile de la Bogota şi Washington au încheiat un acord care permite armatei americane să utilizeze şapte baze militare situate pe teritoriul columbian.