Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” Constanţa (CN APM) organizează pe data de 12 august 2009, ora 13.00, la sediul instituţiei, o licitaţie deschisă pentru achiziţia de energie electrică. „Contractul de achiziţii publice va fi încheiat pe o perioadă de 36 luni şi are ca obiect cumpărarea de energie electrică în cantitate de 19.000 MWh/an, la nivelul de tensiune de 110 kV. Valoarea estimată a contractului este de 14.250.000 lei, criteriul de selecţie fiind preţul cel mai scăzut”, se arată în anunţul de licitaţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 12 august 2009, ora 12.00, ofertele urmînd să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 13.00. Anunţul de participare pentru procedura de achiziţie publică „Cumpărare energie electrică” a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) pe data de 16 iulie 2009, cu numărul 82.322.