Aproximativ o sută de angajaţi ai Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) au declanşat, ieri, un protest spontan, în faţa sediului ARSVOM. Ei şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la decizia ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, de a desfiinţa statutul juridic al ARSVOM şi de ...
Sindicatul Liber al Marinarilor Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din Constanţa a anunţat, ieri, acţiuni de protest, ca urmare a deciziei guvernamentale de comasare a agenţiilor, precizînd că Grupul de Intervenţii şi Salvare Maritimă (GISM) s-a înfiinţat încă din 1981, la ...
Ziua Marinei Române constituie, anual, un prilej pentru constănţeni, dar şi pentru turiştii aflaţi pe litoral, să se bucure, cu mic şi mare, de festivităţile pregătite de autorităţile locale. Suita de acţiuni dedicate zilei de 15 august s-a încheiat sîmbătă seară, cu un spectacol de neuitat, pe ...
Cele peste 600 de posturi ce vor fi reduse la unităţile din subordinea Ministerului Transporturilor (MT) vor fi disponibilizate prin desfiinţarea Agenţiei de Sănătate, a unor structuri din subordinea instituţiei şi prin “lichidarea” unei televiziuni. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a ...
În fiecare an, Ziua Marinei Române este întîmpinată, în oraşul de la malul mării, cu spectacole incendiare în aer liber, dedicate constănţenilor, dar şi miilor de spectatori estivali. În această seară, de la ora 19.00, în parcarea din Poarta I – Port, se dă startul show-urilor live susţinute de ...
Pe timp de criză, companiile sînt tentate să recurgă la comportamente anticoncurenţiale pentru a-şi menţine profitul sau pentru a supravieţui, a declarat, ieri, la Constanţa, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Prezent la seminarul cu tema „Practici anticoncurenţiale în România ...
Taxele portuare percepute în România sînt mai mari decît cele din ţările vecine şi că se caută soluţii pentru diminuarea acestora, a declarat, la finele săptămînii trecute, în Portul Constanţa, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Demnitarul - care a luat parte la o întîlnire la sediul Companiei ...
Asistenţa tehnică pentru elaborarea proiectului tehnic şi lucrările de execuţie la podul peste Canalul Dunăre-Marea Neagră (CDMN) costă peste 1,6 milioane euro şi respectiv 23 milioane euro, potrivit unui anunţ de licitaţie publicat pe SEAP. „Compania Naţională „Administraţia Porturilor ...
Transportul materiilor prime prin portul bulgar Burgas este mai scump de patru ori decît prin portul Constanţa, şi mai lent, iar ArcelorMittal dă “o lovitură clar incorectă” afacerilor româneşti, renunţînd la serviciile Comvex, susţin firma şi administraţiile porturilor şi canalelor ...
Deşi au sperat că în campionatul viitor vor putea să alinieze o formaţie puternică, antrenorii şi conducătorii echipei de fotbal Portul Constanţa au primit săptămîna aceasta o veste foarte proastă: bugetul clubului va fi unul de subzistenţă! „Am fost anunţaţi că APC nu poate suporta bugetul pe ...
Transportul materiilor prime prin portul bulgar Burgas este mai scump de patru ori decît prin portul Constanţa, şi mai lent, iar ArcelorMittal dă „o lovitură clar incorectă” afacerilor româneşti, renunţînd la serviciile Comvex Constanţa, susţin reprezentanţii firmei constănţene şi ai ...
Conducerea ArcelorMittal Galaţi respinge acuzaţiile aduse de reprezentanţii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) Constanţa, ai Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) Constanţa şi ai SC Comvex SA Constanţa, potrivit cărora compania siderurgică ar folosi ...
Reprezentanţii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) Constanţa, ai Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) Constanţa şi ai SC Comvex SA Constanţa acuză conducerea Grupului Arcelor Mittal că prejudiciază interesele economice ale unor agenţi economici ...
Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” Constanţa (CN APM) organizează pe data de 12 august 2009, ora 13.00, la sediul instituţiei, o licitaţie deschisă pentru achiziţia de energie electrică. „Contractul de achiziţii publice va fi încheiat pe o perioadă de 36 luni şi are ...
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat, săptămîna trecută, primele documente ale procesului de listare la Bursa de la Bucureşti a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC), respectiv prospectul preliminar în vederea evaluării intenţiei de investiţie. La ...
Doi reprezentanţi ai Comisiei Europene (CE) au vizitat, joi şi vineri, Portul Constanţa pentru a promova conceptul de „autostrăzi maritime” şi a identifica facilităţile şi disponibilitatea CN “Administraţia Porturilor Maritime” (CN APM) Constanţa şi operatorilor din transportul naval ...