"Administraţia publică locală în faţa integrării în UE"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În atenţia studenţilor şagunişti

"Administraţia publică locală în faţa integrării în UE"

Politică 01 Noiembrie 2006 / 00:00 834 accesări

Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice prin Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii "Andrei Şaguna" din Constanţa a organizat, ieri, un forum de dezbateri cu tema "Administraţia publică locală în faţa integrării în UE". La dezbatere au participat primarul comunei Topraisar, Gheorghe Stelian, primarul comunei Cogealac, Ion Soare, studenţi şi cadre didactice ale universităţii. Lucrările forumului au adus în atenţia participanţilor obiectivele prioritate de dezvoltare a comunelor Cogealac şi Topraisar, proiectele administraţiilor locale din judeţul Constanţa şi oportunităţile de investiţii din perspectiva integrării europene. Studenţii participanţi la forum s-au arătat extrem de interesaţi de mentalitatea oamenilor din mediul rural în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene şi programele de colectare selectivă a deşeurilor. "Este o onoare pentru şagunişti, studenţi şi cadre didactice, să găzduim o astfel de dezbatere. Acum trecem o perioadă de tranziţie de pe urma căreia vor culege roadele cei tineri", a declarat rectorul Universităţii "Andrei Şaguna", prof. univ. dr. Aurel Papari. El a adăugat că astfel de dezbateri, la care vor fi invitate să ia parte persoane importante ale judeţului, vor fi organizate periodic de către toate facultăţile din cadrul Universităţii "Andrei Şaguna". Cei doi primari prezenţi la dezbateri le-au vorbit studenţilor despre proiectele prin care au fost sau urmează să fie accesate fonduri europene, despre programele de reabilitare şi modernizare a şcolilor şi despre activitatea de modernizare a infrastructurii rurale. Un alt punct pe ordinea de zi a forumului a fost perspectiva integrării României în UE şi eforturile pe care fiecare comunitate locală trebuie să le facă în acest sens.



12