Premierul Dacian Cioloș a declarat, joi, că, indiferent cine vine la guvernare după alegeri, trebuie să reformeze administrația publică din România, proces pe care el a intenționat să-l înceapă, dar s-a lovit de „lipsa apetitului politic de a aborda frontal această problemă“. „Este nevoie de o reașezare a aparatului administrativ pe criterii de profesionalism, pe criterii de competență. Am constatat acest lucru încă din primele luni de guvernare și de aceea ne-am fixat ca obiectiv să începem acest proces“, a declarat premierul Cioloș. El a mai spus că a constatat că intenția sa nu avea șanse de finalizare. El a precizat că Executivul a lucrat pentru finalizarea unor strategii în domeniu - strategia privind dezvoltarea funcției publice și strategia pentru formarea profesională în administrație, care pot sta la baza unui proces de reformare a administrației, de modificare legislativă care poate să vină în perioada imediat următoare.