Administraţia Obama a subestimat, într-o primă etapă, amploarea mareei negre din Golful Mexic, fapt care a slăbit încrederea americanilor în autorităţi, potrivit unui raport prezentat în faţa unei comisii de anchetă guvernamentale. Raportul, redactat în termeni foarte duri de o echipă de cercetători, nu reflectă neapărat opiniile acestei comisii naţionale, însărcinate de Obama să prezinte până la sfârşitul lunii ianuarie, în 2011, rezultatul investigaţiilor sale privind mareea neagră cu consecinţele cele mai grave din istoria SUA.
Primele estimări ale cantităţii de petrol care urma să ajungă în ocean, după explozia din 20 aprilie a platformei Deepwater Horizon exploatate de BP în largul Louisianei, au redus încrederea publicului în reacţia administraţiei faţă de mareea neagră. La puţin timp după explozia platformei, Paza de Coastă a anunţat că aproximativ 1.000 de barili de petrol se deversau în fiecare zi în ocean. Autorii raportului, care au citat întrevederi cu oficiali guvernamentali, au ajuns la concluzia că Paza de Coastă nu făcea decât să prezinte cifrele furnizate de BP. În august, secretarul pentru Energie, Steven Chu, a apreciat că, de fapt, 62.000 de barili pe zi se deversau zilnic în Golf, înainte ca un dispozitiv de captare să fie plasat pe puţ în luna iulie, reducând această cantitate la 53.000. Un sistem de pompare a permis apoi, la mijlocul lunii august, recuperarea întregii cantităţi de petrol care se scurgea din puţ, sigilat definitiv ulterior.
Casa Albă a reacţionat miercuri la publicarea acestui raport, amintind că oficialii însărcinaţi de administraţie cu gestionarea catastrofei avertizaseră de la început că volumul de petrol scurs putea fi mai mare decât se anunţase la început. Secretarul pentru Afaceri Interne, Ken Salazar, şi amiralul în rezervă Thad Allen, însărcinat de administraţie cu combaterea mareei negre, au declarat amândoi la începutul lunii mai că evaluările cele mai alarmiste se refereau la o cantitate de până la 100.000 de barili de petrol brut în fiecare zi.