03 Decembrie 2024, 19:04
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF), din cadrul IPJ Constanţa, îl cercetează pe Tudor Pandele, de 54 de ani, din Medgidia, sub acuzaţia de evaziune fiscală. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 10 - 23 decembrie 2004, în calitate de administrator al SC “Dumas Investment” SRL Eforie Nord, bărbatul a cumpărat produse alimentare în valoare totală de 74.085 lei de la SC “Avicola“ SA Călăraşi pe care le-a comercializat în judeţele Argeş şi Constanţa. Sumele obţinute din vînzarea mărfii nu au fost evidenţiate în contabilitatea firmei şi, în acest mod, a fost adus un prejudiciu bugetului de stat de 34.896 lei.