Două persoane s-au ales cu dosare penale după ce oamenii legii au descoperit nereguli în actele firmelor pe care le administrează. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că poliţiştii din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor din Medgidia o cercetează pe Daniela C., de 38 de ani, din Hârşova, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a reţinut salariaţilor societăţii impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă, în valoare de 9.047 lei, fără a le vira către bugetul consolidat al statului în termenul legal de 30 de zile. Oamenii legii spun că, în acest mod, administratorul nu a plătit către stat impozitul pe salarii, contribuţiile la asigurările sociale de stat, contribuţiile la fondul pentru şomaj şi contribuţiile la asigurările sociale de sănătate. Sub aceleaşi acuzaţii este cercetat şi Stere H., de 50 de ani, din Constanţa. În calitate de administrator al unei societăţi comerciale, bărbatul a reţinut salariaţilor societăţii pe care o administrează impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă, în cuantum de 2.653 lei, fără a le vira către bugetul consolidat al statului.