Administratori cercetaţi penal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înşelăciune de 760.000 lei

Administratori cercetaţi penal

Eveniment 18 Iunie 2013 / 00:00 602 accesări

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa cercetează penal doi bărbaţi după ce au fost descoperite mai multe nereguli în actele financiar contabile ale firmelor pe care le administrau. Reprezentanţii IPJ Constanţa spun că, duminica trecută, lucrătorii SIF au început urmărirea penală faţă de Mihail Florin A., de 39 de ani, din Bucureşti. Bărbatul este acuzat că, în perioada august-decembrie 2007, în urma achiziţionării mai multor materiale de construcţie, a emis către o societate comercială din Constanţa mai multe instrumente de plată de tip bilete la ordin şi file cec fără a avea niciun leu în contul bancar. Prin această ilegalitate, oamenii legii au stabilit că suspectul a creat furnizorului de materiale de construcţie un prejudiciu de peste 760.000 de lei. Cercetările sunt continuate cu suspectul în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. În cel de-al doilea caz, ofiţerii SIF îl cercetează penal pe Cristian T., de 32 de ani, din Constanţa. Din investigaţiile efectuate, oamenii legii au descoperit că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, el a cedat fictiv părţile sociale deţinute unei persoane imaginare pe numele căreia a întocmit o carte de identitate falsă. Odată cu extinderea verificărilor, poliţiştii au stabilit că, în perioada ianuarie - februarie 2010, suspectul a obţinut venituri pe care nu le-a evidenţiat în actele financiar contabile ale firmei şi pentru care nu a constituit şi virat impozitele şi taxele aferente, creând statului un prejudiciu în valoare totală de 12.250 de lei. Administratorul este cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.



12