Membrii unei reţele de escroci din Medgidia, care au obţinut credite bancare de aprox. zece miliarde de lei vechi folosind documente false, au ajuns în faţa procurorilor constănţeni. În dosar, sînt cercetate 14 persoane, administratori ai unor firme, funcţionari la diferite bănci sau în cadrul primăriei Medgidia. Pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune sînt cercetaţi administratorii Iulian Talapan, de la SC Boxing Club SRL Medgidia, Cristian Sibişanu, de la SC Sib Metal SRL Medgidia , Cristian Timofte de la PF „Timofte Cristian, precum şi Dorinel Aionesei, Ciprian Chivu, Marian Stoica , toţi fără ocupaţie. Sub acuzaţia de abuz în serviciu sînt cercetate Camelia Cucu, director Agenţie BRD Medgidia şi Filis Baubec, funcţionar la Banca Carpatica, iar pentru complicitate la înşelăciune, Cati Bora, asociat de la SC IFN Kathi SRL Medgidia, Constanţa Pîrvan, funcţionar la Primăria Medgidia, Valentin şi Costel Şlepac, fără ocupaţie, Adrian Fănică Irimia, angajat la SC Save&Self Security SRL Constanţa şi Mariana Cnal, administrator la SC Euro Al-Mar-Cris SRL. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2007, Cati Bora a întocmit, în fals, contracte de muncă şi adeverinţe de salarizare pentru persoane fizice, prin care a atestat în mod fictiv că acestea ar fi fost salariate ale unor societăţi comerciale şi au realizat venituri. Documentele false erau prezentate la unităţi bancare şi, cu ajutorul lor, se contractau credite. Mai mult, Cati Bora întocmea, în fals, bilanţuri contabile, balanţe contabile de verificare şi alte documente de raportare pentru diferite societăţi, atestînd astfel, în mod fals, cifre de afaceri şi venituri realizate mult mai mari decît cele reale, păcălindu-i în acest fel pe funcţionarii bancari. Procurorii susţin că Bora a ţinut evidenţa contabilă pentru 52 de firme, fără autorizare şi fără încheierea unor convenţii civile, sustrăgîndu-se de la plata impozitelor către stat. Din reţea făcea parte şi Constanţa Pîrvan, funcţionar în cadrul Primăriei Medgidia, care a întocmit şi ea în fals contracte de muncă şi adeverinţe de salarizare pentru diferite persoane fizice. Potrivit anchetatorilor, Pîrvan a prezentat actele falsificate la unităţile de credit BRD, BCR şi Volksbank, reuşind să obţină mai multe credite, fiind ajutată în acest sens de Camelia Cucu, directorul Agenţiei BRD Medgidia. Aceasta din urmă este acuzată că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu primind de la persoane care solicitau credite, documente ce conţineau date falsificate de Bora şi Constanţa Pîrvan, aprobînd aceste credite sau promovînd documentaţiile de creditare la Sucursala BRD Constanţa. Anchetatorii susţin că directorul Agenţiei BRD Medgidia s-a ocupat şi de evidenţa contabilă a 26 de firme fără a deţine, însă, autorizare. Un alt funcţionar bancar care a facilitat obţinerea unor credite cu acte false este Filis Baubec, funcţionar la Banca Comercială Carpatica, cercetată de procurori pentru că ar fi primit documente cu date nereale întocmite de Cati Bora, deşi ştia că actele respective sînt false. Pentru înşelăciune este cercetat şi Iulian Talapan, administrator al SC Boxing Club SRL Medgidia, care a prezentat la unităţile bancare păcălite o bonitate (n.r. – capacitate de plată şi de credit) pozitivă a firmei Minibobo Trade SRL, inventînd lucrări „executate” de această firmă şi contracte în derulare fictive, care i-au indus în eroare pe funcţionarii bancari. Iulian Talapan l-a ajutat pe cetăţeanul turc Mehmet Dundar, administrator al SC Star Plast Co SRL, să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor către stat. Potrivit procurorilor, un alt membru al reţelei, Dorinel Aionesei, avea sarcina de a a recola persoane fizice, pe care i le prezenta Constanţei Pîrvan în vederea întocmirii actelor falsificate şi obţinerii unor împrumuturi bancare. Tot de racolare se ocupau Adrian Fănică Irimia, Valentin şi Costel Şlepac şi Cristian Timofte. Cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţe învinuiţilor, la sediile firmelor pe care le reprezintă sau în biroul Primăriei Medgidia, unde lucra Constanţa Pîrvan, anchetatorii au descoperit documente contabile, cărţi de muncă, contracte individuale de muncă, ştampile contrafăcute şi calculatoare cu ajutorul cărora se falsificau documentele folosite pentru obţinerea creditelor. Toate actele găsite şi, de asemenea, aparatura utilizată, au fost ridicate în vederea efectuării expertizării.