Organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat pentru anul universitar 2008/2009 vor funcţiona după principiul autonomiei universitare. Fiecare instituţie de învăţămînt superior îşi poate stabili propriile criterii de admitere, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare şi a ordinului de ministru. Singura obligativitate este aceea de a face publice, cu cel puţin şase luni înainte începerea anului universitar, perioadele sesiunilor şi formele şi probele de concurs. Pentru toate formele de învăţămînt ale ciclului universitar de licenţă, admiterea se poate organiza prin concurs într-una sau două sesiuni, înainte de începerea anului universitar. În cazul în care admiterea la studii universitare de licenţă se organizează prin examene la anumite discipline, acestea pot fi susţinute în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale în care acestea au fost studiate în liceu. Pentru studiile universitare organizate într-o limbă de largă circulaţie internaţională, admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică. La admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă, pot candida absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta. În ciclul de studii universitare de masterat pot fi admişi absolvenţii cu diplomă de licenţă ai ciclului de studii universitare de licenţă şi absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă a studiilor universitare de lungă durată.
Aceeaşi lege pentru toţi
Cetăţenii statelor membre ale UE, ai statelor aparţinînd Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene se pot prezenta la admiterea în toate ciclurile de studii universitare, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare. Un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la buget o singură dată, pentru fiecare din cele trei cicluri de studii universitare. Candidaţii care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii (premiile I, II, III, menţiune, premii speciale) la olimpiadele şcolare internaţionale, recunoscute de Ministerul Educaţiei, beneficiază de dreptul de a fi admişi şi de a urma, pe locuri finanţate de la buget, cursurile a două specializări. În conformitate cu legislaţia în vigoare, universităţile pot stipula în metodologiile proprii şi alte condiţii specifice pentru această categorie de candidaţi. Elevii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile iunie-iulie sau august-septembrie 2008 pot prezenta la înscriere, în locul diplomei, adeverinţa eliberată de liceu, în care se menţionează media generală de la bacalaureat şi mediile obţinute în anii de liceu. În vederea înmatriculării, candidaţii admişi pe locurile finanţate de la buget au obligaţia să depună pînă la data stabilită prin metodologia de admitere, diploma de bacalaureat în original la secretariatul facultăţii. Neprezentarea documentului în original, din vina exclusivă a candidatului admis, în termenul stabilit prin metodologia de admitere, atrage neînmatricularea în universitatea respectivă.
Instituţiile de învăţămînt superior au obligaţia să restituie în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii şi fără condiţionarea achitării unor taxe, dosarele candidaţilor respinşi sau ale celor care renunţă la locul obţinut. În schimb, universităţile pot percepe de la candidaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, taxe de înscriere pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii, în cuantumurile aprobate de senatele universitare, însă pot decide şi scutirea de plată sau reduceri. Copiii personalului didactic sînt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţămîntul superior, o singură dată în cadrul unei instituţii de învăţămînt superior. Media minimă de admitere la studii universitare de licenţă trebuie să fie minim cinci sau minim un număr de puncte echivalent cu această notă. Mediile generale/punctajele generale obţinute de candidaţi la admitere sînt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la instituţia la care aceştia au candidat, în conformitate cu procedurile proprii de admitere. Rezolvarea contestaţiilor este de competenţa instituţiilor de învăţămînt superior şi se desfăşoară potrivit reglementărilor interne. Decizia comisiei de contestaţii este definitivă.