Admiterea la facultate, la final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Admiterea la facultate, la final

Social 27 Iulie 2010 / 00:00 750 accesări

Pentru absolvenţii de liceu care doresc să-şi continue studiile, astăzi este ultima zi în care se pot înscrie la specializările din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa la care admiterea se face pe bază de concurs de dosare. Până pe 26 iulie, şi-au depus dosarele 5.156 de candidaţi, cei mai mulţi dintre aceştia (1.030) înscriindu-se la Facultatea de Ştiinţe Economice. Pentru anul universitar 2010-2011, universitatea constănţeană „Ovidius” a pus la dispoziţia celor care doresc să-şi continue studiile (potrivit site-ului instituţiei de învăţământ superior) 1.399 de locuri fără taxă (dintre care 18 pentru cetăţenii de etnie romă şi 19 pentru candidaţii din Republica Moldova) şi 4.722 de locuri cu taxă la zi, 400 de locuri la învăţământul la distanţă şi 875 de locuri la învăţământul cu frecvenţă redusă (IFR). La Universitatea Maritimă Constanţa (UMC), admiterea s-a încheiat, mediile de admitere fiind cele mai mari din ultimii ani. La Facultatea de navigaţie şi transport naval, unde a fost cea mai mare concurenţă (zece candidaţi pe un loc), mediile s-au încadrat între 5,33 şi 10. La specializarea Navigaţie şi transport maritim fluvial, învăţământ fără taxă, prima medie de admitere a fost de 9,84, iar ultima de 8,4. La forma de învăţământ cu taxă, ultima medie de admitere a fost 5,33. La specializarea Inginerie economică în domeniul transporturilor, învăţământ fără taxă, primele medii de admitere au fost 10. De altfel, din cele 14 locuri scoase la concurs, 13 au fost ocupate doar de fete. În cazul admiterii la Facultatea de Electromecanică navală, la specializarea Ingineria şi protecţia mediului în industrie, la forma de învăţământ fără taxă, mediile de admitere s-au încadrat între 9,13 şi 7,03, iar la specializarea Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii, între 9,48 şi 8,36.



12