Un tânăr de 16 ani, din Constanţa, a fost arestat după ce s-a stabilit că este autorul mai multor furturi. Bilent Sali este acuzat de comiterea infracţiunii de furt calificat şi îşi va petrece următoarele 19 zile în arest. Bilent Sali este un vechi client al poliţiştilor. Adolescentul împreună cu câţiva prieteni de hoţii sunt cercetaţi în peste 70 de dosare penale. Oamenii legii spun că minorii acţionau în Constanţa şi au spart baruri, locuinţe, societăţi comerciale. Conform poliţiştilor, tânărul este acuzat că în luna august a anului trecut, împreună cu Şancar A. şi Cârmânzanghiul A.M. au spart o locuinţă situată pe strada Ecaterina Teodoroiu, de unde au furat mai multe bunuri şi bani, în valoare totală de 2.000 de lei. Ulterior, în perioada octombrie 2010-ianuarie 2011, Bilent împreună cu Alexandru Gabriel B. au furat mai multe bijuterii din aur, profitând de faptul că proprietarii nu se aflau acasă. O altă spargere a fost dată în martie, de Bilent Sali şi Bogdan Eusebiu Ş., când au furat de pe bulevardul Mamaia componente metalice, de la sistemul de colectare a apelor pluviale, cauzând un prejudiciu de 1.500 de lei.
Bilent a fost prins din nou, luni noaptea, la scurt timp de la spargerea unui magazin alimentar situat la intersecţia străzilor Decebal cu Alexandru Puskin, din Constanţa. Bilent împreună cu Levent Hasan, de 18 ani, din Constanţa şi Haidin Regep, de 15 ani, din Timişoara, au forţat uşa de acces, au pătruns în interiorul magazinului şi au furat mai multe pachete cu ţigări. În aproximativ 15 minute, poliţiştii au reuşit să îi prindă pe hoţi în zona Capitol. Conform poliţiştilor, după spargerea dată la magazinul alimentar, cei trei hoţi au forţat şi uşa unei farmacii situate pe bulevardul Tomis, de unde au furat 200 de lei.