Ameţit de aburii alcoolului, un adolescent de 16 ani, din Feteşti, a ucis în bătaie un bărbat de 43 de ani, din Tuzla. Potrivit anchetatorilor, crima a avut loc în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 2013, în jurul orei 2.00, într-un depozit de lemne aflat la marginea localităţii Tuzla. Oamenii legii spun că agresorul, Valentin Rizan, a consumat băuturi alcoolice împreună cu mai mulţi colegi de muncă, printre care s-a numărat şi victima, paznicul depozitului. La un moment dat, între adolescent şi paznic a izbucnit o ceartă din cauza unei datorii de 20 de lei pe care acesta din urmă trebuia să i-o restituie lui Rizan. Cei doi s-au luat la bătaie, iar adolescentul l-a lovit pe bărbatul de 43 de ani cu o bâtă şi cu un ciocan în cap, până când l-a lăsat lat, într-o baltă de sânge. Colegii au încercat să-i despartă, dar nu au reuşit. Unul dintre martori a sunat la 112, cazul ajungând astfel în atenţia oamenilor legii. În scurt timp, o echipă de poliţişti şi o ambulanţă au sosit la depozitul de lemne de la Tuzla, unde au găsit victima în stare de inconştienţă. Medicii i-au acordat primul ajutor, dar, în pofida eforturilor depuse de ei, bărbatul a murit. Poliţiştii au stabilit că agresorul a fost Valentin Rizan. Adolescentul a recunoscut că l-a bătut pe paznic, iar a doua zi a fost arestat preventiv pentru omor. O lună mai târziu, Valentin Rizan a fost trimis în judecată. Potrivit noului Cod Penal, Tribunalul Constanţa a dispus, ieri, condamnarea acestuia la măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de cinci ani. Valentin Rizan va executa pedeapsa în Penitenciarul Poarta Albă, într-o secţie amenajată pentru minorii acuzaţi de fapte grave. Sentinţa poate fi atacată cu apel.