După patru luni de când şi-a ucis unchiul cu două lovituri de cuţit, un adolescent de 16 ani, din Constanţa, a fost condamnat, ieri, la cinci ani de închisoare. Samir Mustafa a fost judecat în stare de arest preventiv pentru omor calificat. Decizia aparţine Tribunalului Constanţa, însă nu este definitivă. Conform rechizitoriului, în seara de 7 octombrie 2010, adolescentul şi-a omorât unchiul într-o răfuială provocată de gelozie. Oamenii legii spun că totul s-a întâmplat într-un bordei aflat în apropierea căilor ferate din zona Halta Traian. Potrivit anchetatorilor, Mustafa şi unchiul său, Asan Selim, de 23 de ani, au băut împreună, ore în şir, în locuinţa improvizată a tânărului. La un moment dat, Samir Mustafa a ieşit din bordei, ca să se răcorească, lăsându-i în casă pe unchi şi pe concubină. Când s-a întors, Samir Mustafa l-a găsit pe Asan Selim făcându-i avansuri tinerei. Aceasta a fost scânteia care a provocat dezastrul. Oamenii legii spun că, în secundele următoare, orbit de furie, Mustafa a tăbărât pe unchiul său, izbindu-l de mai multe ori cu pumnii în figură şi doborându-l la pământ. Asan Selim a încercat să riposteze şi a scos din buzunar un cuţit, repezindu-se spre Samir Mustafa, în încercarea de a-l lovi. În încăierarea care a urmat, bărbatul a scăpat arma din mână. Mustafa a ridicat-o de pe podea şi şi-a înjunghiat unchiul în piept, de două ori. Vecinii agresorului au auzit tărăboiul şi, când au descoperit ce s-a întâmplat, au sunat la 112 cerând ajutorul autorităţilor. Victima a fost urcată într-o ambulanţă, dar, în ciuda eforturilor depuse de medici, a murit în drum spre spital.