Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit înecat ieri după-amiază, în jurul orei 14.00, în Canalul Dunăre - Marea Neagră, la km 7, în zona localității Cumpăna. Potrivit martorilor tragediei, victima, Sali S., și alți patru tineri au mers la scăldat. Aceștia au intrat în Canal, ținându-se de o anvelopă. La un moment dat, adolescentul a scăpat din mâini cauciucul și, în clipele următoare, a fost înghițit de ape. Amicii lui au început să strige după ajutor și s-au întors la mal, pentru a suna la 112. În scurt timp, la locul tragediei au ajuns polițiștii de la Transporturi, dar și scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea”, care au adus la suprafață trupul neînsuflețit al lui Sali S. Acesta a fost găsit la o adâncime de peste șase metri. „Intervenția a fost relativ dificilă, din cauza curenților de pe fundul apei și a vizibilității oarecum reduse, de 30-40 de centimetri, dar nu ne-a pus mari probleme”, a declarat lt. col. Adrian Hornea, șeful Centrului de Scafandri din cadrul ISU „Dobrogea”.
DISPERARE Rudele adolescentului înecat, adunate pe malul Canalului, au asistat neputincioase la manevrele de resuscitare efectuate de medicii sosiți la fața locului. „Trebuia să fie acasă, pentru că avea treabă în curte. Nu știu ce l-a îndemnat să vină la Canal, să facă baie. Nu avea ce căuta aici”, a declarat mama victimei. La vederea cadavrului fiului său, tatăl acestuia a leșinat, în vreme ce fratele lui Sali S. s-a prăbușit peste trupul neînsuflețit și a încercat să-l readucă la viață. Polițiștii așteaptă acum efectuarea necropsiei. Contactat telefonic, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (ACN) SA, Daniel Georgescu, a declarat, pentru „Telegraf”, că scăldatul în Canalul Dunăre - Marea Neagră este interzis. „Sunt montate indicatoare care arată acest lucru, peste tot, de-a lungul Canalului, însă oamenii nu le respectă. Din păcate, nu putem controla acest fenomen”, a spus Daniel Georgescu.