Adolescent judecat pentru omor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adolescent judecat pentru omor

Eveniment 18 Decembrie 2013 / 00:00 737 accesări

După nici o lună de la comiterea unei crime, Valentin Rizan, de 16 ani, din Feteşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv. Procurorii au finalizat, ieri, urmărirea penală şi au sesizat instanţa Tribunalului Constanţa, care a decis ca data primului termen de judecată să fie 20 ianuarie. Potrivit anchetatorilor, adolescentul este acuzat că în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, în jurul orei 2.00, a ucis în bătaie un bărbat de 43 de ani, din Tuzla. Crima a ajuns în atenţia oamenilor legii în urma unui apel la 112, prin care o persoană anunţa că paznicul unui depozit de lemne aflat la marginea localităţii Tuzla este lovit grav la cap. În scurt timp, o echipă de poliţişti şi o ambulanţă au sosit la locul indicat şi au găsit victima în stare de inconştienţă. Medicii i-au acordat primul ajutor, dar, în pofida eforturilor depuse de ei, bărbatul a decedat.

LOVIT CU BESTIALITATE Poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că, în noaptea respectivă, victima a consumat băuturi alcoolice împreună cu mai mulţi colegi de muncă, printre care s-a numărat şi Valentin Rizan. La un moment dat, adolescentul şi paznicul s-au luat la ceartă din cauza unei datorii de 20 de lei pe care paznicul trebuia să i-o restituie lui Rizan. Cei doi s-au luat la bătaie, iar adolescentul l-a lovit pe paznic cu o bâtă şi cu un ciocan în cap, până când l-a lăsat lat, într-o baltă de sânge. Colegii au încercat să-i despartă, dar nu au reuşit. A doua zi, Valentin Rizan a fost arestat preventiv pentru omor. Raportul întocmit de medicii legişti a arătat că paznicul a fost lovit cu bestialitate, moartea lui fiind provocată de insuficienţa respiratorie acută, ca urmare a hemopneumotoraxului bilateral, în condiţiile unui traumatism toraco-abdominal.



12