Adolescenta din localitatea hunedoreană Aninoasa care a dispărut, în urmă cu mai bine de trei săptămâni, în Munţii Retezat, după ce a plecat dintr-o tabără, a fost găsită înecată, duminică dimineaţă, în lacul Gura Apei. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat că doi pescari au observat, duminică dimineaţă, la coada lacului Gura Apei, un corp plutind. Ei au sesizat Poliţia, iar salvamontiştii, cu ajutorul unei bărci, au recuperat trupul neînsufleţit. Niţu a precizat că este vorba despre adolescenta de 14 ani, Daliana Rădoi, dispărută în Munții Retezat, în 20 august. "Nu există suspiciuni de comitere a vreunei fapte penale, nu au fost găsite urme de violenţă pe trupul fetei. Admitem în această fază moartea accidentală, medicii legişti hunedoreni au preluat trupul fetei şi vor stabili cauzele decesului", a declarat Niţu. Fata a fost căutată mai mult timp de echipe formate din jandarmi montani, salvamontişti, poliţişti cu câini specializaţi, dar şi de scafandri, cu sonar, inclusiv în lacul Gura Apei.
Niţu a menţionat însă că atunci căutările nu au avut vreun rezultat, precizând că lacul are o adâncime de 92 de metri. Adolescenta de 14 ani Daliana Rădoi a dispărut în 20 august, când mergea, alături de un grup de copii, într-o drumeţie spre Lacul Bucura din Munţii Retezat. Fata era instituționalizată în centrul de plasement din Lupeni și plecase într-o tabără de vară organizată de preotul parohiei Bărbăteni Lupeni, Cristian Olaru. "De şase ani duc copii din centrele de plasament în tabere şi excursii şi niciodată nu au fost incidente. Adolescenta a plecat voluntar din locul de campare din Poiana Pelegii. Şi-a luat cu ea rucsacul cu haine şi a plecat fără să o vadă nimeni. Ne-am dat seama relativ repede că lipseşte şi am căutat-o. Turiştii au văzut-o pe drumul către barajul Gura Apei. Cel mai probabil a luat-o vreo maşină şi a dus-o în oraş. Sper ca aşa să fie şi să o găsim teafără şi nevătămată", declara, după dispariția fetei, preotul Cristian Olaru. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara spuneau atunci că fata nu are probleme de sănătate, nu este un "copil problemă", a terminat clasa a VII-a cu media 10 la purtare şi nu a lipsit niciodată nemotivat din centrul de plasament. Fata, care era din Aninoasa, a intrat în grija statului în condițiile în care mama sa este bolnavă, iar tatăl copilei nu este cunoscut. Astfel, adolescenta a locuit în apartamente familiale, apoi într-un centru de plasament din Lupeni. Ea mai avea în Aninoasa o mătuşă pe care uneori o vizita. Până în luna ianuarie a acestui an, fata a fost elevă a Şcolii Generale "ID Sîrbu" din Petrila, localitate în care a trăit într-un apartament familial, într-o cameră în care mai erau alte două fetiţe în aceeaşi situaţie. La această şcoală ajunsese în anul şcolar 2012-2013, printr-un transfer de la o şcoală din Călan.
Diriginta fetei, Anamaria Mititelu, declara că nimic din comportamentul fetei nu a evidenţiat-o în mod special. "Era o fetiţă introvertită, îngrijită şi care nu se manifesta gălăgios. Nu excela la învăţătură, mediile ei erau cele minime pentru promovare, însă ca disciplină nu a făcut niciodată probleme. Avea o prietenă de care era mai apropiată şi în rest participa alături de copii la toate activităţile extraşcolare", spunea Anamaria Mititelu.
Ea preciza că fetiţa era bine îngrijită în apartamentul de la Petrila, iar personalul de acolo se interesa permanent de situaţia fetei şi contribuia la integrarea ei completă în mediul şcolar. În luna ianuarie, activitatea din acest apartament familial a fost suspendată din cauza problemelor financiare, iar fata a fost transferată la un centru de plasament în Lupeni, ultimul aşezământ înainte de a dispărea în Retezat. Adolescenta dispărută a fost cautată de sute de poliţişti, salvamontişti, alpinişti, jandarmi, pădurari, rangeri, pompieri, scafandri şi voluntari. La operațiunile de căutare echipele de salvare au folosit câini special dresaţi pentru găsirea persoanelor dispărute, un elicopter care a survolat zona, un sonar cu care a fost scanat fundul lacului Gura Apei şi un aparat de zbor fără pilot la bord, ghidat de la distanță, care a ajuns în zone greu accesibile. De asemenea, poliţiştii au audiat toţi tinerii şi însoţitorii care au făcut parte din tabară de unde a dispărut fata, turiştii care au văzut-o pe drum, familia şi cunoscuţii şi au distribuit pliante cu fotografia fetei în oraşele din apropiere, în special în gări şi autogări, în speranţa că va fi recunoscută de cineva. În urma dispariției fetei, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.