Doi adolescenţi din Hârşova s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de poliţişti la scurt timp după ce au furat mai multe bunuri dintr-o grădină. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că, joi seară, pe strada Căşăriei, din Hârşova, poliţiştii au prins doi adolescenţi, de 14, respectiv 15 ani, având asupra lor mai multe bucăţi de fier a căror provenienţă nu au putut-o justifica. În urma verificărilor efectuate, anchetatorii au descoperit că bunurile fuseseră furate, cu puţin timp în urmă, din grădina unui localnic. Prejudiciul în valoare de 100 lei a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. Cercetările sunt continuate de poliţiştii din Hîrşova pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi minori. (F.C.)