Magistraţii Judecătoriei Mangalia au arestat preventiv doi adolescenţi de 16 ani acuzaţi că, în urmă cu aproape două săptămâni, au tâlhărit un minor în plină stradă. În urma deciziei judecătorilor, Florin I. şi Gean A. vor sta în spatele gratiilor 19 zile. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că infracţiunea a fost comisă pe 18 ianuarie. La acea dată, copilul, în vârstă de 14 ani, a povestit că în timp ce mergea pe strada Dobrogei, din municipiul Mangalia, a fost acostat de doi tineri care l-au lovit şi l-au ameninţat, unul dintre agresori punându-i un cuţit în spate. Copilul le-a spus anchetatorilor că cei doi indivizi i-au furat telefonul mobil, în valoare de 1.500 de lei. În timpul audierilor, suspecţii au susţinut că nu au fost înarmaţi şi că s-au folosit de o brichetă pentru a-şi intimida victima, care a crezut că aceştia au o armă albă. Investigaţiile sunt continuate pentru recuperarea prejudiciului. Poliţiştii încearcă acum să afle dacă cei doi indivizi au mai comis şi alte fapte de acest gen.