27 Decembrie 2024, 10:09
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia i-au depistat pe Ș.G.-R. de 12 ani și Ș.S. de 14 ani, din municipiul Medgidia, bănuiți de săvârșirea faptelor. Astfel, în noaptea de 25/26 septembrie a.c., minorii în cauză ar fi pătruns în locuința unei femei de 45 de ani, din Medgidia, de unde ar fi sustras un telefon și o boxă audio. De asemenea, la data de 5 octombrie a.c., cei doi minori ar fi sustras un telefon mobil aparținând unui tânăr de 19 ani, pe o stradă din municipiul Medgidia. Polițiștii constănțeni continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.