Un studiu desfăşurat pe o perioadă de 15 ani, asupra unui eşalon de peste 2.000 de adolescenţi australieni, s-a încheiat cu un rezultat îngrijorător: unul din 12 adolescenţi îşi face rău, perfect conştient de acţiunile sale autovătămătoare. Fetele aflate la vârsta adolescenţei sunt mai predispuse acestor comportamente de tip autodestructiv, comparativ cu băieţii, iar pentru 10% din adolescenţii de ambele sexe problemele continuă şi după ce ajung la maturitate. Cercetătorii au descoperit că anxietatea autoindusă, consumul frecvent de băuturi alcoolice, fumatul şi folosirea drogurilor uşoare, gen cannabis, pot fi asociate de fapt alegerii adolescenţilor de a-şi face singuri rău pentru a atrage astfel atenţia celor din jur sau a se impune mai uşor în cadrul anturajului local. Tot pe baza datelor studiului, metodele de automutilare precum tăierea, crestarea sau arderea intenţionată a pielii, erau cele mai frecvente forme în care australienii îşi făceau rău în perioada adolescenţei.
Studiul dezvăluie o latură şocantă a mentalităţii adolescenţilor din prezent. Se pare că o parte din ei aleg deliberat să-şi facă singur rău prin acte de mică amploare, precum arderea sau tăierea, crezând că astfel nu vor ajunge la măsuri extreme, precum sinuciderea. Cu toate acestea, conform simptomatologiei bolilor mentale, automutilările fizice sunt unele dintre cele mai sigure semne în privinţa sinuciderii.