Adomniţei, nemulţumit de ultima rectificare bugetară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adomniţei, nemulţumit de ultima rectificare bugetară

Politică 20 Noiembrie 2007 / 00:00 592 accesări

Guvernul a aprobat ieri a treia rectificare bugetară din acest an. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a arătat că, prin a treia rectificare bugetară, a fost suplimentat bugetul la Ministerul Muncii (cu 814 milioane lei, pentru pensiile majorate ale agricultorilor, plata indemnizaţiilor veteranilor de război, ajutoare de încălzire a locuinţei, alocaţii de copii), la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (200 milioane lei) şi Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. În schimb, bugetele Ministerelor Mediului, Agriculturii, Apărării, cel al Educaţiei şi cel al Economiei au fost reduse. Vosganian a arătat că fondurile alocate pentru investiţii nu au fost reduse în pofida înregistrării \"anumitor nerealizări\" în utilizarea banilor, dar că ministerele au fost avertizate că procedura de verificare a modului de cheltuire va fi mult mai severă pe finalul acestui an şi se va baza strict pe facturile de achiziţie. El a precizat că nivelul cheltuielilor bugetare va fi strict monitorizat de reprezentanţii Ministerului Finanţelor, arătînd că finalul de an este caracterizat de \"presiuni\" pentru diferite proiecte care trebuie cofinanţate de la buget sau pentru respectarea unor termene de plată din contracte încheiate anterior. La rectificările bugetare din lunile iunie şi septembrie, Guvernul a menţinut plafonul de deficit bugetar la 2,7% din PIB, nivel prevăzut pentru întregul an. Comisia Europeană a avertizat, însă, că deficitul va fi de 3,2% din PIB la sfîrşitul anului, conform metodologiei europene, dacă nu vor fi luate măsuri pentru controlul strict al cheltuielilor. Ultima rectificare de buget îl nemulţumeşte ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, care a pierdut 435 milioane lei. \"Îmi pare rău că am pierdut aceşti bani pentru că nu au fost cheltuiţi. Ei au fost luaţi de la capitolul cheltuieli. Am ajuns în situaţia să avem bani mulţi şi să nu poată fi cheltuiţi. Acest lucru nu se va mai repeta în 2008, cînd vom organiza licitaţii în primul trimestru. De vină pentru că nu au fost cheltuiţi banii sînt şcolile, inspectoratele şi, implicit, ministerul\", a spus Adomniţei.



12