Atunci când vine vorba de a-i critica pe alții, pe liberali nu-i întrece nimeni. De multe ori, în cazul unor aleși ai PSD asupra cărora au existat suspiciuni de corupție, conducerea PNL a sărit ca arsă, solicitând ca social democrații în cauză să-și dea demisia. Nu la fel se pune problema când vine vorba de aleșii PNL. În cel mai recent caz, cel al președintelui Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, care este acuzat de fapte de corupție, conducerea PNL nu mai este la fel de guralivă. Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat că Adomniţei s-a pus la dispoziţia PNL, dar va fi suspendat din partid doar dacă în cazul său va fi luată o decizie privativă de libertate. Atacați de liberali în dese rânduri, social democrații au reacționat. Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Podaşcă, a anunţat că PSD îi solicită Alinei Gorghiu suspendarea din toate funcţiile politice a lui Adomniţei, având în vedere că acesta este cercetat sub control judiciar într-un caz de corupţie. De asemenea, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb, i-a transmis șefei liberalilor o scrisoare deschisă în care îi cere să nu mai protejeze ”corupții din partid”.